Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL nu a fost convocată de preşedintele partidului, Ludovic Orban, ci la solicitarea unor membri ai acestei structuri de conducere, având în vedere urgenţa validării propunerii pentru Ministerul Finanţelor Publice.
‘A fost informat, i-am spus să convoace acum două zile BPN-ul pentru că expiră interimatul la Ministerul Finanţelor Publice, nu a convocat, există un alt articol care permite membrilor BPN să convoace statutar BPN-ul. Avem nevoie de un ministru al Finanţelor cât mai repede’, a explicat Florin Cîţu la Parlament.
Premierul a precizat că după ce Dan Vîlceanu va fi numit în funcţia de ministru al Finanţelor, se va proceda şi la depunerea jurământului, întrebat dacă a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre propunerea pentru portofoliul Finanţelor.
‘După ce vom avea numirea lui Dan Vîlceanu, va fi şi depunerea jurământului’, a spus Cîţu.
Marţi seară, premierul Florin Cîţu s-a întâlnit la Vila Lac cu mai mulţi lideri liberali care îl susţin la candidatura pentru şefia partidului şi a anunţat convocarea şedinţei BPN al PNL pentru situaţia de la Ministerul Finanţelor.
Întrebat despre faptul că preşedintele PNL, Ludovic Orban, reproşează că a fost convocată ‘din scurt’ această şedinţă a BPN şi că a aflat ‘dintr-un sms’ despre reuniune, premierul a spus: ‘Vă asigur că toate procedurile au fost respectate, nu a fost doar un sms, a fost şi discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte – şi la telefon, şi faţă în faţă – despre acest BPN, nu e chiar din scurt, a fost discuţia ieri, BPN este mâine, deci cred că două zile sunt de ajuns’.