Bucureşti, 14 iul Agerpres/ – Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că vaccinarea este singura soluţie în privinţa pandemiei de COVID-19 şi s-a declarat convins că Ministerul Sănătăţii va fi pregătit pentru un val patru.
‘Încă din timpul valului trei şi pe partea de final a valului trei, am spus foarte clar că nu vom renunţa la capacităţile noastre pentru COVID. În acelaşi timp, am spus că vreau să avem un sistem creat prin care să putem să transferăm rapid, dacă este nevoie, din sistemul non-COVID în COVID paturi în secţiile ATI. Sunt sigur că Ministerul Sănătăţii a ţinut cont de ceea ce am spus atunci şi o să fie pregătit pentru valul patru’, a afirmat Cîţu, după şedinţa de Guvern, la Palatul Victoria.
Potrivit prim-ministrului, diferenţa faţă de valul trei al pandemiei de COVID-19 este că acum vaccinarea se poate face ‘oricând, oriunde’, cu orice tip de ser.
‘În valul trei încă primeam doze puţine de vaccin. Este o diferenţă, aş zice eu, vitală în ceea ce priveşte lupta cu acest virus. Vaccinul este singura soluţie, avem vaccin, trebuie să ne vaccinăm’, a transmis Florin Cîţu.
El a subliniat că în România vaccinarea anti-COVID nu este obligatorie, întrebat despre numărul din ce în ce mai mic al celor care se imunizează.