Modul în care a fost programată execuţia bugetară pentru mai multe ministere trebuie revăzut, a declarat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat sunt proiecte pentru care s-au alocat fonduri, însă acestea nu au fost cheltuite aproape deloc.
El a adăugat că trebuie făcut mai mult, dând asigurări că ţinta de 64 de miliarde de lei cheltuiţi pentru investiţii va fi atinsă la finalul anului.
‘21,3 miliarde de lei (investiţii în primele şase luni ale anului). Pe de o parte, dacă mă uit relativ la ce s-a întâmplat anul trecut cu investiţiile şi faţă de ultimii 10 ani, da, investiţiile sunt la nivel record, sunt mai mari ca anul trecut cu 5 miliarde de lei. Dacă mă uit la execuţia bugetară, şi aşa am spus şi ieri, se poate mai bine, se putea mai mult. Am avut o discuţie, astăzi, la finalul şedinţei, cu colegii mei din Guvern despre execuţia bugetară, unde am prezentat faptul că sunt multe proiecte care au fost în buget şi au execuţie aproape zero, ceea ce nu este admisibil din punctul meu de vedere. Trebuie revăzută sau revăzut modul în care a fost programată execuţia bugetară pentru mai multe ministere. Deci, din acest punct de vedere, trebuie făcut mai mult. Eu, astăzi, am spus colegilor să se ducă să revizuiască, să vadă ce a fost, ce s-a întâmplat în primele şase luni de zile, de ce nu s-au făcut unele proiecte’, a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Potrivit premierului, sunt mai multe cauze pentru care nu s-a ajuns la suma de 64 de miliarde de lei în investiţii, adăugând că acest rezultat va fi atins până la finalul anului.
‘Cred că sunt mai multe cauze, nu le avem acum, dar trebuie să ne uităm la partea bună, avem un an record de investiţii, din nou. E adevărat, 64 de miliarde e o sumă foarte mare. Vom atinge acest rezultat la finalul anului. Trebuie doar accelerat în (…) partea a doua a anului. Faţă de anul trecut suntem mai sus cu 5 miliarde de lei’, a completat Florin Cîţu.
Referitor la datele publicate de Ministerul Finanţelor privind absorbţia fondurilor europene – aproximativ 12,5 miliarde de lei, faţă de o asumare prin Legea bugetului de peste 40 de miliarde de lei, şeful Executivului a explicat: ‘Nu este o discrepanţă mare. Ştiţi foarte bine că execuţia bugetară este… Trimestrializarea, poate că a fost acolo o discuţie. Se va recupera în partea a doua, cu siguranţă’.