Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că prin depunerea documentului de ratificare a aderării la ‘Convenţia Anti-Mită’ România transmite mesajul că aplică cele mai ridicate standarde de conduită etică, de transparenţă şi de siguranţă în cadrul schimburilor dintre ţări.
‘România a încheiat, astăzi, primul capitol al procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE): depunerea documentului de ratificare a aderării ţării noastre la Convenţia OCDE privind combaterea mituirii funcţionarilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (cunoscută, pe scurt, drept ‘Convenţia Anti-Mită’). Prin prezenţa în rândul semnatarilor convenţiei, transmitem mesajul că România aplică cele mai ridicate standarde de conduită etică, de transparenţă şi de siguranţă în cadrul schimburilor dintre ţări’, a scris Ciucă pe Facebook.
El a susţinut că acest semnal va creşte încrederea investitorilor externi în România şi va schimba optica prin care ne analizează marile instituţii financiare.
‘Ca premier, am depus toate eforturile ca procesul de admitere a României la OCDE să aibă parte de cel mai bun început. Drept urmare a muncii echipei pe care am coordonat-o, astăzi avem parte de primul rezultat concret de pe drumul integrării în organizaţie: aderarea la Convenţia Anti-Mită. OCDE include 70% din producţia şi comerţul globale, dar şi 90% din suma totală a investiţiilor străine directe la nivel mondial. Pentru România, obţinerea statutului de membru al acestei organizaţii este un obiectiv de ţară esenţial’, a mai transmis Nicolae Ciucă.