Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a declarat miercuri că admiterea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, ca urmare a unui acord politic al tuturor statelor membre ale UE, este ‘un real succes’, menţionând că PNL a tratat acest dosar ca pe o prioritate absolută.
‘Admiterea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime este rodul unei munci care a început imediat după integrarea noastră în Uniunea Europeană. În toţi aceşti ani, de la putere sau din opoziţie, PNL a tratat dosarul României ca o prioritate absolută, fiind vorba despre cel mai important proiect de ţară, după ce am devenit membri ai UE şi NATO’, a scris Ciucă pe Facebook.
Potrivit lui Ciucă, ‘cei mai consistenţi şi relevanţi paşi au fost făcuţi în perioada guvernărilor liberale din ultimii ani, când miniştrii Afacerilor Externe, Afacerilor Interne şi Justiţiei au depus toate eforturile pentru cauza României’.
‘Eforturile conjugate ale preşedintelui României, Klaus Iohannis, precum şi ale ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi ale ministrei Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ne aduc astăzi semnale externe extrem de pozitive. O admitere parţială – ca urmare a unui acord politic al tuturor statelor membre UE – este un real succes’, a mai scris liderul PNL.
Nicolae Ciucă a menţionat că vor fi continuate eforturile pentru admiterea în Schengen şi cu graniţele terestre.
‘Vom continua eforturile pentru admiterea cu graniţele terestre, pentru traficul rutier şi feroviar şi pentru obţinerea statutului de membru cu drepturi depline în spaţiul Schengen. Vom continua negocierile la nivel diplomatic şi lucrul la nivel tehnic pentru atingerea acestui proiect de ţară esenţial pentru viitorul României’, a adăugat preşedintele Senatului.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.