Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în prezent România se află pe o ‘linie descendentă’ a valului cinci al pandemiei de COVID-19 şi urmează ca Guvernul să vină ‘cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete’.
‘Având în vedere evoluţia situaţiei pandemice, am discutat şi am spus public că urmează să desfăşurăm o analiză după data de 15 februarie la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al celorlalte instituţii implicate în gestionarea crizei pandemice. Au avut loc aceste evaluări. Este foarte clar că, în momentul de faţă, în ceea ce priveşte valul cinci, am intrat pe o linie descendentă şi am discutat cu domnul ministru Rafila, urmând ca, în perioada imediat următoare, ţinând cont de faptul că la începutul lunii martie urmează să îşi înceteze efectele hotărârea de guvern, să avem o analiză cât se poate de concretă şi să venim cu măsuri care să se preteze la nivelul situaţiei concrete’, a afirmat Ciucă la începutul şedinţei Executivului.
Ciucă a menţionat că ‘există foarte multe aşteptări din partea populaţiei’ şi se speră ca tendinţa descrescătoare a cazurilor să fie şi în perioada următoare.
‘Ieri am avut un număr de 14.000, peste 14.000 de infectări. Avem în continuare 1.000, peste 1.000 de oameni la ATI, dar, aşa cum am înţeles de la domnul ministru, există speranţa ca, în perioada următoare, această tendinţă să fie în continuare descrescătoare, ceea ce poate să genereze un alt set de măsuri pe care să îl avem în vedere la nivel guvernamental’, a adăugat premierul.