Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat luni, la întrebarea ECOPOLITIC despre raportul pe care primarul Capitalei, Nicușor Dan, l-a transmis, că filiala București trebuie să stabilească și ei vor decide ce se întâmplă în continuare, în privința susținerii primarului.
”Atât timp cât la Filiala PNL București nu există o conducere statornică, ci discutăm de o conducere interimară, în momentul în care vom avea asigurate toate elementele de conducere, atunci vom lua și o decizie. (..) Trebuie să facem în perioada imediat următoare pentru că avem nevoie ca la București să funcționăm așa cum trebuie, în perspectiva alegerilor viitoare”, a spus Ciucă.
Întrebat când se vor organiza aceste alegeri la PNL București, Ciucă a spus: ”As putea să vă dau acum un reper de timp, dar nu l-am discutat și nu vreau să induc în eroare și nici să creez emoții cuiva, față de o anumită unitate de timp”
Articolul Ciucă anunță că urmează alegeri interne în filiala PNL București. Despre raportul lui Nicușor Dan: Ei vor decide ce se întâmplă în continuare apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro