Guvernul va continua să ia toate măsurile pentru a îndeplini obiectivul privind absorbţia fondurilor europene, pentru ca şi anul acesta să fie atrase de către România cel puţin 10 miliarde de euro, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
‘Vom continua să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a îndeplini obiectivul de absorbţie a fondurilor europene, cel puţin 10 miliarde şi anul acesta. În acest moment, la nivelul Guvernului am discutat cu domnul ministru Boloş toate liniile pe care noi trebuie să le abordăm şi modul de coordonare şi dialog cu celelalte ministere, celelalte structuri coordonatoare de reformă pentru a ne îndeplini atât obiectivele din PNRR, cât şi a ridica gradul de absorbţie din fondurile de coeziune pentru cadrul 2014-2020. Mai avem câteva luni din acest cadru şi trebuie să facem în aşa fel încât să evităm să pierdem parte din banii care ne sunt alocaţi’, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri, la şedinţa de guvern.
El a precizat, referitor la PNRR, că din analiza privind cererea de plată numărul 2 a reieşit că nu există ‘obstacole’ ca aceasta să nu fie aprobată.
‘Sigur, sunt discuţii tehnice, ele au fost clarificate şi continuă să fie clarificate la nivelul coordonatorilor de reformă. Şi, totodată, continuăm cu îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor pentru cererea de plată numărul 3, fiind obiectiv prioritar al Guvernului. În acest sens, astăzi, aprobăm un memorandum prin care asigurăm calendarul ce include lansarea a circa 500 de apeluri de proiecte precum infrastructura de transport, infrastructura de apă-canalizare, deşeuri, infrastructura de sănătate, educaţie, infrastructura pentru comunităţile locale şi eficienţă energetică. Toate acestea fac obiectul celor 16 programe operaţionale care, deja, sunt funcţionale în cadrul financiar 2021-2027. Este important, de asemenea, să subliniem că, astăzi, în şedinţa de guvern, avem un proiect de reabilitare în sectorul feroviar care este finanţat din fonduri externe nerambursabile. Am reuşit în cursul anului trecut să atragem 2,2 miliarde de euro şi de asemenea au fost semnate şi sunt în pregătire semnarea de contracte în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro ‘, a mai declarat Ciucă.