Acasă55Ciucă: Avem datoria de a căuta adevărul din Decembrie 1989 şi de...

Ciucă: Avem datoria de a căuta adevărul din Decembrie 1989 şi de a-l prezenta aşa cum a fost

Premierul interimar Nicolae Ciucă, ministru al Apărării Naţionale, a transmis un mesaj cu ocazia marcării a 31 de ani de la începutul Revoluţiei române, în care a subliniat nevoia de a se ‘face lumină’ legat de evenimentele din Decembrie 1989, adăugând că pentru greşelile, erorile sau abuzurile săvârşite de unii dintre angajaţii MApN este o datorie morală să se ceară iertare familiilor rămase în suferinţă. ‘Pentru greşelile, erorile sau abuzurile săvârşite de unii dintre angajaţii Ministerului Apărării Naţionale în desfăşurarea acelor evenimente, dincolo de răspunderile care au fost sau vor fi stabilite de instanţele judecătoreşti, este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferinţă în Decembrie 1989 şi să îi asigurăm pe toţi cei de astăzi şi, mai ales, pe cei care vin după noi că vom face tot ce se va putea pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete vreodată în istoria României’, a afirmat Ciucă, potrivit mesajului transmis de MApN. El a amintit că, la 16 decembrie 1989, în Timişoara, începea lupta pentru libertate şi democraţie a românilor, după decenii de dictatură comunistă. ‘La 31 de ani de la Revoluţia din 1989, sunt încă răni deschise, lacrimi neuscate, suferinţe nealinate. În numele celor peste 1.000 de oameni căzuţi din sete de libertate, dintre care peste un sfert au fost militari şi salariaţi civili din Ministerul Apărării Naţionale, avem datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci’, a transmis Nicolae Ciucă. Potrivit acestuia, ‘fiecare viaţă pierdută în vâltoarea evenimentelor de atunci este nepreţuită, de aceea, pentru a putea ierta, pentru a ne putea împăca noi înşine cu istoria noastră, avem datoria de a căuta adevărul şi de a-l prezenta aşa cum a fost’. Premierul interimar a evidenţiat că ‘este regretabil că, la atâta vreme de la Revoluţie, încă nu a fost dus la capăt acest demers’. ‘Trebuie să ieşim din logica aruncării răspunderii pe umerii altora. Fiecare instituţie implicată în evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie, dar şi după acea dată, trebuie să facă tot ce se poate pentru a clarifica deciziile luate în acele zile şi, mai ales, să ajute justiţia în stabilirea responsabilităţilor şi consecinţelor acestora’, a completat Ciucă. El a menţionat că, în privinţa Ministerului Apărării Naţionale, a dispus ‘asigurarea transparenţei totale şi cooperării necondiţionate cu organele judiciare în legătură cu acţiunile întreprinse, în acele săptămâni, la Timişoara, Bucureşti şi în restul ţării’. ‘Nu putem judeca acţiunile de atunci, deciziile luate de conducerea comunistă a statului şi de conducerea armatei de la acea vreme după standardele democratice de astăzi, dar este evident că este nevoie, măcar acum, la atâta vreme de la acel Decembrie însângerat, ca fiecare responsabilitate să fie stabilită, fără echivoc, de instanţele de judecată. Fiecare abuz trebuie dovedit şi fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentinţele care vor fi date’, a arătat prim-ministrul interimar. În opinia sa, este datoria generaţiei actuale de lideri politici şi comandanţi militari să depună eforturi ‘pentru a face lumină cu privire la fiecare dintre acţiunile personalului MApN soldate, în Decembrie 1989, cu pierderi de vieţi sau în urma cărora au fost răniţi oameni’. El a subliniat şi datoria de a contribui la stabilirea împrejurărilor în care şi-au pierdut viaţa cei aproximativ 275 de militari şi salariaţi civili ai Ministerului Apărării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks