Declaraţia de la Bucureşti semnată în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor transmite preocuparea României pentru a participa la dezvoltarea noilor tehnologii şi pune în valoare creativitatea şi profesionalismul specialiştilor noştri, a afirmat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
‘Timp de trei săptămâni am avut privilegiul să găzduim la Bucureşti dezbateri de referinţă pentru sectorul telecomunicaţiilor şi digitalizării. Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor a adus la aceeaşi masă specialişti de elită din domeniu, lideri politici, ambasadori şi reprezentanţi la nivel înalt ai organizaţiilor internaţionale. Îi felicit pe toţi pentru contribuţiile remarcabile aduse tehnologiilor viitorului – telecomunicaţii, inteligenţă artificială şi la toate subiectele de interes. Declaraţia de la Bucureşti, semnată în cadrul Conferinţei, transmite preocuparea României pentru a participa la dezvoltarea noilor tehnologii şi pune în valoare creativitatea şi profesionalismul specialiştilor noştri’, a menţionat Nicolae Ciucă, într-un mesaj transmis la închiderea lucrărilor reuniunii.
Şeful Executivului a evidenţiat că obţinerea de către România a unui nou mandat în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor se datorează experţilor din ANCOM şi Ministerului Cercetării.
‘Mulţumită lor ţara noastră va continua să aibă în următorii patru ani un cuvânt important de spus în stabilirea axelor de dezvoltare a telecomunicaţiilor la nivel mondial’, a menţionat Ciucă.
Premierul a felicitat-o în context pe Doreen Bogdan-Martin care va prelua anul viitor funcţia de secretar general al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, pentru un mandat de patru ani, şi i-a mulţumit, totodată, lui Houlin Zhao, pentru întreaga activitate desfăşurată, din anul 2015, şi pentru colaborarea foarte bună cu România.
‘Digitalizarea a înregistrat în ultimii ani o evoluţie accelerată la nivel global. Dezvoltarea tehnologiilor digitale a schimbat vieţile oamenilor, de la modul în care comunică până la modul în care trăiesc şi muncesc. În perioada următoare, digitalizarea are capacitatea să ofere soluţii pentru provocările cu care se confruntă omenirea, precum crearea de locuri de muncă, promovarea educaţiei sau combaterea schimbărilor climatice şi facilitarea către tranziţii verzi. Guvernul României va continua să lucreze cu noua conducere a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, cu secretarul general, Doreen Bogdan-Martin, şi cu noul Consiliu pentru implementarea transformării digitale şi dezvoltarea telecomunicaţiilor, ancore ale economiei viitorului’, a punctat Nicolae Ciucă.
Premierul a mulţumit delegaţilor din întreaga lume participanţi la eveniment şi şi-a exprimat speranţa că aceştia vor reveni în ţara noastră fie în calitate oficială, fie ca turişti.