Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, despre acuzaţiile Elenei Lasconi privind presiuni din partea PNL să se retragă din cursa electorală, că a discutat cu membrii din conducerea partidului şi niciunul nu a luat legătura cu aceasta, cu atât mai puţin să fi discutat despre acest subiect. Ciucă a mai spus că Lasconi încearcă să acopere lipsa de pregătire cu astfel de mesaje.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat cum comentează declaraţiile Elenei Lasconi că este ameninţată şi aceste ameninţări ar putea veni din partea PNL. ”Uite, suntem aici, membrii executivului, sunt împreună cu prim-vicepreşedintele Dan Motreanu. Am discutat şi cu ceilalţi membrii din conducerea partidului, am reuşit să-i sun pe toţi, în ordinea erarhică, pe primii zece. Niciunul nu a luat legătura cu doamna Lasconi cu atât mai puţin să fi discutat despre acest subiect”, a răspuns Ciucă.
”Cred că dumnea ei încearcă să acopere lipsa de pregătire cu astfel de mesaje, pornind de la faptul că atunci când ne-am văzut la Primăria Capitalei, a ieşit şi a spus, fără să-i fi cerut nimeni, că îi solicită primarului general al Capitalei să facă trei sondaje, cu trei firme diferite, şi în funcţie de cel care se poziţionează pe prima opţiune să rămână în cursă. Ori nu a fost niciodată discuţia despre aşa ceva”, a mai arătat preşedintele PNL.
Ciucă a menţionat că preferă să rămână ancoraţi în realitate, într-o campanie serioasă, pe programe, pe proiecte şi să îşi mobilizeze electoratul.
Preşedintele USR, Elena Lasconi, susţine că preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă şi PNL sunt mai ocupaţi să o intimideze decât să îşi facă treaba şi a afirmat că nu se va retrage din cursa electorală oricâte ameninţări ar primi. Ea a adăugat că primeşte multe ameninţări şi acestea sunt de la cel mai înalt nivel. Lasconi a mai precizat că strânge dovezi în acest sens pentru a putea face o plângere penală întemeiată.
Articolul Ciucă, despre acuzaţiile Elenei Lasconi privind presiuni din partea PNL să se retragă: Am discutat cu conducerea partidului, i-am sunat pe toţi. Niciunul nu a luat legătura cu doamna Lasconi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro