Stockholm, 31 mar – Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că în întâlnirea pe care a avut-o, vineri, cu premierul Ulf Kristersson una din temele discutate a vizat obiectivul prioritar al României: aderarea la Schengen anul acesta.
Şeful Executivului de la Bucureşti a susţinut, vineri, o conferinţă de presă comună cu omologul său suedez.
‘I-am mulţumit domnului premier pentru poziţia constructivă şi sprijinul activ al actualei preşedinţii suedeze în încercarea de a identifica soluţii constructive care să ne permită să progresăm în acest proces’, a declarat Ciucă.
Totodată, premierul român a subliniat că vizita de lucru pe care o efectuează în Regatul Suediei vizează revitalizarea şi eficientizarea dialogului, nu numai în privinţa cooperării bilaterale, ci şi în calitate de parteneri UE şi viitori aliaţi NATO.
‘Este o mare plăcere pentru mine să mă aflu în Stockholm astăzi, mai ales ţinând cont de faptul că această vizită are loc în timpul preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene. De altfel, este prima vizită bilaterală la nivel de prim-ministru în aproape două decenii. Totuşi, uneori, parteneriatele şi relaţia de încredere dintre naţiuni nu se reflectă în numărul de vizite, ci în gesturile concrete de încredere. (…) Discuţiile pe care le-am avut astăzi cu domnul prim-ministru Kristersson au confirmat obiectivul nostru comun – revitalizarea şi eficientizarea dialogului, nu numai în privinţa cooperării noastre bilaterale, ci şi în calitate de parteneri UE şi viitori aliaţi NATO. De asemenea, am exprimat interesul României vizând consolidarea cooperării dintre ţările noastre atât în plan politic, cât şi în cel economic şi sectorial’, a declarat Ciucă.
Totodată, premierul a arătat că a transmis premierului Kristersson sprijinul României pentru priorităţile preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene.
‘Am subliniat importanţa promovării agendei europene printr-o abordare consensuală bazate pe solidaritate şi orientate spre consolidarea unităţii şi rezilienţei la nivel european’, a declarat Ciucă.