Fenomenul dezinformării reprezintă una dintre tacticile războiului hibrid purtat de Rusia, care vizează nu doar destabilizarea regională, cât şi manipularea la nivel global, şi este nevoie de elaborarea unui plan comun de acţiune contra acestei provocări, inclusiv în ţările din spaţiul francofon, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului a participat, joi, la Palatul Cotroceni, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea oficială a Conferinţei internaţionale ‘Francofonia viitorului: educaţie pentru dezvoltare durabilă’.
‘Momentul aniversar al marcării celor 30 de ani de prezenţă a României ca membru deplin la Francofonia instituţională este şi un bun prilej pentru a discuta despre viitor. Decizia de a ne concentra asupra educaţiei este, în context, justificată de rolul său esenţial pentru populaţia tânără, precum cea a spaţiului francofon. Aceşti tineri sunt interesaţi să aibă un loc de muncă, acces la educaţie şi să trăiască într-un mediu sănătos aşa cum este recunoscut şi în cadrul strategic al Francofoniei pentru 2023 – 2030’, a afirmat Ciucă.
El a subliniat că în orice formă de educaţie, cea de bază sau cea continuă pe tot parcursul vieţii, calitatea informaţiei primite, a infrastructurii, a relaţiei procesului educaţional cu realitatea socială şi economică sunt aspecte extrem de importante în dezvoltarea durabilă.
‘Sunt aspecte foarte importante pentru maniera în care modelăm viitorul prin cunoaştere, cercetare, ştiinţă, participare civică. (…) Prin educaţie putem facilita echilibrul necesar dezvoltării durabile, fundamentată pe armonia între dezvoltarea economică, socială şi protecţia mediului. În această logică, Guvernul României pregăteşte pachetul de legi ale Educaţiei şi a aprobat la începutul acestui an Strategia naţională privind educaţia pentru mediu şi schimbări climatice 2023 – 2030. Astfel, pentru prima dată, România a adoptat o strategie naţională care stabileşte acţiuni clare pentru creşterea gradului de educaţie şi de conştientizare în rândul copiilor şi tinerilor privind dezvoltarea sustenabilă şi responsabilizarea faţă de mediu’, a adăugat premierul.
Nicolae Ciucă a evidenţiat rolul primordial al Educaţiei în dezvoltarea societăţilor deschise, democratice.
‘Un cetăţean care are o gândire critică solidă este un cetăţean care va rezista manipulării şi dezinformării’, a spus el.
Potrivit prim-ministrului, durabilitatea dezvoltării societăţilor democratice este intrinsec legată de pace, stabilitate şi domnia legii la nivel naţional şi internaţional.
‘Doresc să salut rolul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei în susţinerea celor mai vulnerabile categorii ale populaţiei, mai ales în contextul internaţional marcat de crize multiple, printre care războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina, instabilitatea crescută în Sahel, provocările climatice sau cele hibride’, a transmis Ciucă.
Premierul a punctat faptul că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a declanşat o criză umanitară şi alimentară extrem de gravă, punând în pericol exportul de cereale ucrainene către ţările din întreaga lume, în special către Orientul Mijlociu şi Africa, deja afectate de insecuritate alimentară.
‘România a acţionat şi continuă să ia măsuri pentru a facilita tranzitul milioanelor de tone de cereale şi altor produse din Ucraina ca parte a efortului nostru de a sprijini statul vecin şi de a contribui la eforturile globale în domeniul securităţii alimentare. Continuăm, totodată, să susţinem partenerii noştri din Sahel, într-un spirit de responsabilitate reciprocă, să-şi asigure propria securitate şi să pună în aplicare condiţiile necesare încetării activităţilor teroriste şi violenţei’, a mai declarat Ciucă.
Totodată, şeful Executivului a exprimat îngrijorarea cu privire la campania de dezinformare desfăşurată de Moscova şi a invocat necesitatea elaborării unui plan de acţiune comună pentru contracararea acestei tactci parte a războiului hibrid purtat de Rusia.
‘Ne preocupă şi ne îngrijorează activităţile şi abuzurile comise în regiune de grupul Wagner, în paralel cu campania de dezinformare desfăşurată de Moscova. Fenomenul dezinformării reprezintă una dintre tacticile războiului hibrid purtat de Rusia, care vizează nu doar destabilizarea regională, cât şi manipularea la nivel global. Observăm că multe state sunt ţinte şi victime ale dezinformării. Aceasta este o provocare comună şi o responsabilitate comună, care necesită mobilizarea tuturor. Organizaţia Internaţională a Francofoniei, care reprezintă vocea a 88 de state şi guverne, constituie un cadru excelent de acţiune comună în faţa acestei provocări care ne priveşte pe toţi. Este necesară, aşadar, elaborarea unui plan de acţiuni contra dezinformării în spaţiul francofon. Trebuie să continuăm să investim în educaţie şi este nevoie, de aceea, ca Francofonia să meargă şi mai departe în mobilizarea deplină a femeilor şi tinerilor în ceea ce priveşte prevenirea şi reducerea violenţei împotriva femeilor, educaţia fetelor, participarea femeilor şi tinerilor la procesele decizionale sau chiar accesul la locuri de muncă pentru aceste grupuri vulnerabile’, a menţionat prim-ministrul Ciucă.