Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că foarte curând îşi va încheia mandatul şi poate spune că, după un an şi jumătate în funcţie, România are resursele prin care poate să dea consistenţă propriei rezilienţe.
‘Pentru că foarte curând îmi voi încheia mandatul, (…) după un an şi jumătate an în funcţia de prim-ministru, pot spune că România are şi resursa umană, are şi celelalte resurse prin care poate cu adevărat să dea consistenţă propriei rezilienţe, iar acest lucru s-a putut demonstra că în toate condiţiile create de acest conflict la graniţa noastră, cu toate problemele pe care le-a creat în energie, pentru că am vorbit despre energie şi nevoia de a găsi noi surse de energie, în inflaţie, în tot ce a însemnat lanţ logistic şi de aprovizionare şi multe altele, ţara noastră, totuşi, a reuşit – şi o spun fără mândria păcatului biblic – să avem o creştere economică de 4,7%, să asigurăm atragerea de fonduri europene, care a atins cea mai mare sumă, să convingem partenerii străini. (…) Am reuşit, deci, să atragem foarte multe investiţii străine. Am reuşit să avem o relaţie cât se poate de onestă şi consolidată în interiorul parteneriatelor strategice’, a afirmat prim-ministrul, la Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani.
El a subliniat că România a rămas, în această perioadă, pilon de stabilitate în regiune. ‘Astăzi, România cu adevărat poate fi considerată pivot regional’, a transmis premierul Ciucă.