Acasă55Ciucă: Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea vizavi...

Ciucă: Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani

Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani, a declarat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

‘Pentru că am avut câteva semnale legate de o asumare la nivelul Guvernului vizavi de prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani, aş vrea să anunţ că nu este deloc adevărat, nici măcar nu am avut o discuţie la nivelul acesta şi, din tot ceea ce ştim până-n acest moment, este vorba despre o posibilitate ca, benevol, dacă cineva doreşte, să rămână în activitate până la 70 de ani. Guvernul nu a discutat şi nu poate să-şi asume răspunderea pe un astfel de demers’, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut, la cererea premierului, precizări pe acest subiect.

‘Nici în coaliţie, nici în guvern nu am avut această discuţie. Posibilitatea ca o persoană să rămână în câmpul muncii există şi acum în lege, poate opta, bineînţeles, există şi o bonificaţie dacă rămâne doar în serviciu şi nu încasează pensia. Putem discuta dacă mărim sau nu acea bonificaţie, să vedem în această reformă a pensiilor (…) la care trebuie să lucrăm, alte prevederi, dar în acest moment şi din cauza faptului că speranţa de viaţă în România este scăzută, mult sub media Uniunii Europene, nu susţinem acest proiect ‘, a spus Budăi.

Şeful Executivului a subliniat că a adus în discuţie neasumarea guvernamentală a unui astfel de proiect.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks