Acasă55Ciucă: Guvernul României salută aderarea oficială a Finlandei la NATO

Ciucă: Guvernul României salută aderarea oficială a Finlandei la NATO

Premierul Nicolae Ciucă a salutat marţi, în numele Guvernului, aderarea oficială a Finlandei la NATO şi le-a urat mult succes noilor parteneri, subliniind, totodată, că Executivul de la Bucureşti aşteaptă ca Suedia să devină, cât mai curând posibil, membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice.

‘Guvernul României salută aderarea oficială a Finlandei la NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie! Dreptul suveran al ţărilor de a-şi alege angajamentele de securitate le face mai sigure şi consolidează Alianţa. După decizia istorică de anul trecut de a invita Finlanda şi Suedia să devină state NATO am văzut cel mai rapid proces de ratificare din istoria modernă a Alianţei, iar România a fost între primele ţări care au deschis calea acestora către statutul de membru. Îi felicităm pe prietenii finlandezi, noii noştri parteneri de Alianţă în blocul Nord-Atlantic, şi le dorim mult succes! Aşteptăm să primim Suedia ca membru cu drepturi depline cât mai curând posibil!’, a transmis Ciucă, printr-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Finlanda a devenit marţi cel de-al 31-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice în urma unei ceremonii desfăşurate la sediul NATO în cadrul căreia a depus instrumentul de aderare, care a fost înaintat secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, reprezentantul statului gardian al tratatului fondator.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks