AcasăPoliticaCiucă: Guvernul trebuie să adopte măsuri practice, conforme cu realitatea cotidiană

Ciucă: Guvernul trebuie să adopte măsuri practice, conforme cu realitatea cotidiană

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis la Forumul Globsec de la Praga că este obligatoriu ca guvernul să livreze măsuri practice, ancorate în realitatea de zi cu zi, altfel lăsăm locul celor care poartă un război informaţional să îşi răspândească poveştile manipulatoare, scrie realitatea.net.

Nicolae Ciucă a explicat că modul de guvernare trebuie să fie actualizat, pentru a răspunde provocărilor momentului.

„Este obligatoriu ca guvernul să livreze măsuri practice, ancorate în realitatea de zi cu zi. Trebuie să promovăm eficient mesajele noastre – prin care prezentăm situaţia reală şi implicaţiile soluţiilor propuse de executiv – altfel lăsăm locul celor care poartă un război informaţional să îşi răspândească poveştile manipulatoare”, a transmis al doilea om în stat.

Mesajul a fost transmis la Praga, la Globsec Forum, cea mai mare conferinţă pe securitate şi apărare din Europa Centrală şi de Est, axată anul acesta pe conturarea unei viziuni unei Europe mai sigure și mai unite. Liderul liberal a discutat despre felul în care statele europene pot conlucra pentru a contracara manipulările folosite de mişcările extremiste.

Articolul Ciucă: Guvernul trebuie să adopte măsuri practice, conforme cu realitatea cotidiană apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks