Acasă55Ciucă: Imnul, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică...

Ciucă: Imnul, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecut, prezent şi viitor

Imnul, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul şi viitorul poporului nostru, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă, vineri, într-un mesaj cu prilejul Zilei Imnului Naţional al României.

‘Este Ziua Imnului Naţional al României, o sărbătoare a conştiinţei şi unităţii noastre naţionale şi un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor, care în perioada paşoptistă s-au raliat celorlalte mişcări revoluţionare din Europa acelor vremuri. Ales pentru mesajul său mobilizator imn al Revoluţiei paşoptiste, ‘Deşteaptă-te, române’ a devenit imn al României post-decembriste după ce acordurile şi versurile sale mobilizatoare au răsunat şi i-au motivat pe români în multe alte momente de răscruce ale istoriei, de la Războiul de Independenţă şi cele două Războaie Mondiale, până la revolta muncitorilor din Braşov din 15 noiembrie 1987 şi, apoi, în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Asemuit de Nicolae Bălcescu cu o Marseilleză a românilor, ‘Deşteaptă-te, române’ ne umple de emoţie, glorificând istoria şi eroii neamului. Imnul naţional, drapelul şi stema ne definesc identitatea şi reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul şi viitorul poporului nostru, dar şi simbolul capacităţii ţării de a traversa cu bine perioadele dificile şi de a se dezvolta valorificând oportunităţile create prin voinţa cetăţenilor săi ‘, a afirmat Nicolae Ciucă.

Cinstirea simbolurilor naţionale, subliniază premierul, înseamnă responsabilitate faţă de acţiunile asumate, respect pentru libertăţile obţinute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist şi promovarea lor într-o Europă a diversităţii şi valorilor comune.

‘De Ziua Imnului Naţional, îmi doresc să rămânem mereu uniţi în jurul simbolurilor noastre naţionale şi al idealurilor apărate cu jertfe de înaintaşi. La mulţi ani, României născute din aspiraţiile lor pe care noi suntem datori să o transmitem şi mai bună urmaşilor noştri! La mulţi ani, imn al sufletului românesc!’, a mai transmis Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks