Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a avut joi o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din industria de apărare şi cea aeronautică, în cadrul căreia s-a discutat despre căile prin care industria naţională de apărare ar putea absorbi cât mai mult din sumele pe care Ministerul Apărării Naţionale le alocă pentru achiziţii şi mentenanţă. ‘Pentru atingerea acestui obiectiv, instituţia militară a răspuns nevoii de predictibilitate, atât de necesară adaptării producţiei autohtone, astfel încât să răspundă cerinţelor noastre. Şi anul acesta, la fel ca şi anul trecut, am transmis specialiştilor din Ministerul Economiei informaţii pentru următorii 10 ani, referitoare la programele esenţiale de înzestrare şi la achiziţiile certe pe care Armata României le va face de la operatorii economici naţionali în perioada 2021 – 2030. La rândul lor, cunoscând din timp nevoile noastre, operatorii economici vor putea să se dezvolte odată cu evoluţia tehnologică din înzestrarea Armatei României şi să investească în retehnologizare, astfel încât să răspundă standardelor de calitate necesare producţiei şi mentenanţei echipamentelor militare’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. El îşi doreşte ‘operatori economici performanţi, care să treacă de la asamblare la producţie’. ‘I-am asigurat pe cei prezenţi că toate procedurile noi de achiziţii pentru programele majore de înzestrare vor implica şi industria românească de apărare, răspunzând astfel unui interes naţional de securitate. Dacă anul trecut MApN a efectuat plăţi directe către operatori din economia naţională în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei şi încă aproximativ un miliard de lei către companii străine care au ca subcontractori companii din industria naţională, estimăm ca în 2021 plăţile directe şi indirecte către operatorii economici vor depăşi 1,8 miliarde de lei’, mai scrie Nicolae Ciucă.