Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că, la nivelul Guvernului, au fost analizate mai multe propuneri pentru diminuarea impactului creşterii preţului la energie, care vor fi discutate în şedinţa coaliţiei de guvernare, menţionând că scopul principal este protejarea consumatorului vulnerabil şi a instituţiilor esenţiale, iar economia să poată să funcţioneze.
‘La nivelul Guvernului au fost analizate mai multe propuneri care vor fi discutate în această seară în coaliţie. Scopul principal este să protejăm consumatorul vulnerabil, să protejăm instituţiile esenţiale – şcoli şi spitale şi, de asemenea, să luăm măsuri astfel încât economia românească să poată să funcţioneze şi să nu fie afectată de impactul creşterilor de preţuri la energie şi gaze’, a răspuns Ciucă întrebat, înainte de şedinţa coaliţiei, despre propunerile PSD de reducere a plafoanelor la energie electrică şi gaze naturale.
El a adăugat că s-au luat măsuri ca instituţiile statului să verifice toate companiile care furnizează energie electrică şi gaze şi care nu au respectat Legea consumatorului vulnerabil. Premierul a subliniat că verificările vor continua cu ‘fermitate’ şi ‘corectitudine’.
Întrebat în legătură cu propunerea PSD de reducere a TVA la energie începând din februarie, prim-ministrul a spus: ‘Măsurile care au vizat perioada de după 31 martie au fost prezentate în sensul de a asigura continuitatea celor care deja produc efecte prin Legea consumatorului vulnerabil, iar cele care vizează punerea lor în aplicare de la 1 februarie, aşa cum a fost analizate la vremea respectivă, se refereau la celelalte elemente de măsuri pe care putem să le luăm astfel încât aşa cum spuneam să diminuăm impactul creşterii preţurilor’.