AcasăPoliticaCiucă, la sfințirea capelei Parlamentului: Această capelă ne ajută să fim mai...

Ciucă, la sfințirea capelei Parlamentului: Această capelă ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu, mai aproape și de oameni

De Buna Vestire, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a participat la inaugurarea capelei pe care a promis-o anul trecut. Sfințirea capelei Parlamentului a avut loc în în prezența premierului și a Patriarhului Daniel.

“Suntem împreună aici, la Palatul Parlamentului, într-o zi a bucuriei și a unității. Mă bucur, deci, că o lucrare pe care mulți dintre noi au susținut-o a devenit realitate astăzi, de Buna Vestire. Este o promisiune pe care am făcut-o aici anul trecut și, iată, astăzi putem anunța această veste bună pentru Parlament. Patriarhia Română și Parlamentul României arată, împreună, că legea morală și legile statului au un punct comun de sprijin, iar acesta este Dumnezeu”, a spus președintele Senatului.

Nicolae Ciucă este convinsă că această capelă îi ajută pe demnitari să fie mai aproape de Dumnezeu, mai aproape și de oameni

“Aici, în Parlament, venim din toate județele României, facem parte din partide diverse, avem idei diferite și experiențe de viață diferite. Consider însă că aici, în Parlament, toți suntem în misiune pentru România. Iar în această misiune avem nevoie și de ajutor spiritual. Viața militară m-a învățat cât este de important sprijinul duhovnicesc, cât e de importantă credința în Dumnezeu. Cu o temelie morală solidă, avem șanse mai mari să facem ceea ce e bine pentru ceilalți și pentru noi înșine.”

Acesta a subliniat că noul spațiu de rugăciune din Parlament este deschis pentru toți cei care vin la Palatul Parlamentului – fie că vin zilnic, vin ocazional sau vin doar o singură dată. Cu toții avem nevoie să ne reculegem din când în când și să găsim sprijin moral pentru viețile noastre și pentru deciziile pe care trebuie să le luăm.

Articolul Ciucă, la sfințirea capelei Parlamentului: Această capelă ne ajută să fim mai aproape de Dumnezeu, mai aproape și de oameni apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks