Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că măsurile asiguratorii privind consolidarea Flancului estic de care beneficiază România, ca rezultat al Parteneriatului strategic cu SUA şi statutului de membru NATO şi UE, se completează ‘foarte bine’ cu măsurile economice şi cu investiţiile pe care oamenii de afaceri americani vor să le facă în ţara noastră.
Şeful Executivului a fost participat la un forum economic organizat de Camera de Comerţ Americană în România – AmCham România.
‘A fost un prilej foarte bun prin care am putut să aflăm care sunt intenţiile oamenilor de afaceri membri ai acestei organizaţii. Şi, desigur, a fost o oportunitate foarte bună pentru noi să transmitem care sunt viziunea şi liniile de efort la nivel guvernamental pentru a putea să obţinem beneficiile maxime pentru cetăţenii români în tot ceea ce reprezintă consolidarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite şi, de asemenea, să putem să stabilim liniile în care noi putem să întărim încrederea investitorilor americani în mediul de afaceri din România’, a afirmat Ciucă, după participarea la eveniment.
El le-a transmis reprezentanţilor AmCham România mulţumiri pentru decizia SUA de a trimite 1.000 de militari în ţara noastră pentru consolidarea măsurilor de apărare şi descurajare pe Flancul estic.
‘Am făcut acest lucru pentru că am considerat că, în actualul context, partea aceasta de măsuri asiguratorii care sunt rezultatul Parteneriatului strategic cu SUA, cu statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene se completează foarte bine cu măsurile economice şi cu investiţiile pe care oamenii de afaceri americani vor să le facă în România. Chiar i-am rugat la final, pentru că am răspuns întrebărilor dumnealor, să-mi răspundă, nu mie, ci Guvernului, la o întrebare foarte simplă – care este intenţia de investiţii viitoare în România. Urmează ca răspunsul la această întrebare să ajungă la Guvern după ce vor fi colectate toate răspunsurile’, a explicat prim-ministrul.
Întrebat când vor ajunge cei 1.000 de militari americani în ţara noastră, el a precizat că sunt elemente tehnice pe care comandanţii militari le vor aplica prin planurile de operaţionalizare. ‘Nu ştiu să vă spun’, a completat el.