Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, va merge în această săptămână la Bruxelles pentru discuţii referitoare la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a informat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
El a precizat că a avut loc, luni, o şedinţă a Comitetului interministerial de coordonare a PNRR care a analizat stadiul implementării jaloanelor şi ţintelor asumate.
‘A fost o foarte bună oportunitate în care am putut să identificăm atât realizările, cât şi ceea ce avem de făcut în continuare. Avem o delegaţie pe care o va conduce domnul ministru Boloş săptămâna aceasta şi se va deplasa la Bruxelles, astfel încât să putem să avem toate elementele clarificate şi să fim în măsură, aşa cum ne-am angajat, ca, până la finele lunii iunie, să pornim cele 57 de apeluri din 69 câte avem în portofoliu. Ca atare, există mecanismele şi procedurile create, astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri care, aşa cum spuneam, sunt o foarte bună şi mare oportunitate pentru noi să putem să continuăm să ne dezvoltăm aşa cum aşteaptă cetăţenii de la noi’, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.