Acasă55Ciucă: NATO reprezintă pentru România cea mai puternică garanţie de securitate pe...

Ciucă: NATO reprezintă pentru România cea mai puternică garanţie de securitate pe care ne putem baza

NATO reprezintă pentru România cea mai puternică garanţie de securitate pe care ne putem baza, ‘în contextul periculos creat de agresiunea rusă în Ucraina’, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă, marţi, într-un mesaj cu ocazia aniversării a 18 ani de la depunerea documentelor de aderare a României la Alianţa Nord-Atlantică.

‘România împlineşte 18 ani de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică, perioadă în care ţara noastră a avut în mod constant contribuţii substanţiale la misiunile şi operaţiunile NATO, consolidându-şi astfel poziţia de aliat asumat, responsabil şi profesionist. Este un moment oportun de bilanţ al paşilor pe care România i-a parcurs în toţi aceşti ani, iar aprecierile primite de-a lungul timpului din partea celorlalte state aliate confirmă încrederea de care ţara noastră se bucură în cadrul Alianţei şi nivelul înalt de pregătire, seriozitatea şi curajul profesioniştilor noştri militari. NATO se poate baza pe România în eforturile comune de dezvoltare a apărării strategice’, a afirmat Nicolae Ciucă în mesajul său.

În acelaşi timp, subliniază premierul, NATO reprezintă pentru România cea mai puternică garanţie de securitate pe care ne putem baza în vremuri cum, din păcate, sunt cele pe care le trăim acum, ‘în contextul periculos creat de agresiunea rusă în Ucraina’.

‘Asigurarea unui cadru de securitate şi stabilitate în zona Flancului Estic a devenit în aceste zile o miză extrem de importantă pentru ca tăvălugul împotriva democraţiei pornit de Rusia să nu destabilizeze întreaga lume. Măsurile concrete stabilite la nivelul NATO în sprijinul României şi al ţărilor ce pot fi afectate întăresc convingerea că cetăţenii noştri, economiile statelor aliate şi valorile democratice vor fi în siguranţă. La 18 ani de la depunerea documentelor de aderare a României la NATO, România oferă şi primeşte, în egală măsură, siguranţă şi securitate’, a afirmat Ciucă.

‘La mulţi ani, NATO! La mulţi ani României în NATO!’, a mai spus Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks