Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că o decizie finală privind rectificarea bugetară va fi luată până la jumătatea lunii august, subliniind că se va ţine cont atât de execuţia bugetară pe primele şase luni, dar şi de indicatorul referitor la reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, pentru a se putea asigura la Fondul de rezervă o sumă care să poată fi folosită în situaţiile neprevăzute.
‘O să avem o decizie finală, până la jumătatea lunii august, privind rectificarea bugetară. Vreau să spun de la bun început tuturor că principalii indicatori în baza cărora vom distribui sumele în interiorul procesului de rectificare vor fi cei legaţi de execuţia bugetară în prima jumătate a anului şi modul în care s-au desfăşurat investiţiile, ţinând cont, de asemenea, de un indicator foarte important pe care l-am asumat, şi anume reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri şi servicii, astfel încât să putem să ne asigurăm la Fondul de rezervă o sumă pe care să putem să o folosim în funcţie de situaţiile neprevăzute. S-a văzut cât se poate de limpede că dinamica tuturor acestor situaţii impune de la sine să avem o rezervă consistentă, astfel încât să putem să intervenim atunci când este cazul’, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de guvern.
Acesta a precizat că analiza execuţiei bugetare pe primele şase luni este în proces de finalizare.
‘Suntem în procesul de finalizare a analizei execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului şi consider necesar să subliniez că această execuţie bugetară reprezintă, practic, radiografia corectă a tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului în primele şase luni. Şi, aşa cum arată datele, putem spune că în pofida crizelor succesive cărora trebuie să le facem faţă, măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului pentru protejarea economiei şi a cetăţenilor s-au reflectat în creşterea veniturilor şi în menţinerea cheltuielilor bugetare sub creşterea valorii nominale a produsului intern brut’, a susţinut Ciucă.
Premierul a subliniat, ca aspecte benefice, faptul că deficitul bugetar pe primele şase luni este de 1,71% din PIB, iar veniturile au crescut cu 22,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
‘Avem o creştere în valoare nominală de 40,3 miliarde lei, cheltuielile au crescut cu 14,3%, menţinându-se, aşa cum spuneam, sub nivelul de creştere a veniturilor, absorbţia fondurilor europene a crescut cu 16,4%, de asemenea, faţă de perioada similară a anului trecut şi reducerea deficitului, iarăşi, un indicator foarte important, cu 1,25%, practic, faţă de 2,86% în 2021. Astăzi ne raportăm la un deficit de 1,71%. Alocările pe care le-am stabilit pentru programele de sprijin pentru România au avut la bază măsuri pe care le-am urmărit, astfel încât să se realizeze cât se poate de concret, şi anume e-Factura, radarul mărfurilor, creşterea colectării, iar anul acesta creşterea colectării arată o creştere, un indicator de 0,6%. Practic, am ajuns la 8,1% din PIB faţă de 7,5% din PIB anul trecut’, a mai declarat Ciucă.