Acasă55Ciucă: Pentru a încuraja copiii şi tinerii să facă sport este absolut...

Ciucă: Pentru a încuraja copiii şi tinerii să facă sport este absolut necesară dezvoltarea infrastructurii în domeniu

Dezvoltarea infrastructurii pentru pregătirea sportivă este ‘absolut necesară’ astfel încât tinerii şi copiii să fie încurajaţi să facă sport, dar şi pentru performanţă, a evidenţiat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă, la o întâlnire avută la Palatul Victoria cu ministrul Sportului, Carol-Eduard Novak, şi conducerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

‘Este nevoie de o abordare prin care să încurajăm practicarea sportului de masă, dar şi performanţa sportivă pentru a oferi cetăţenilor români şansa la o viaţă sănătoasă şi bucuria obţinerii de rezultate deosebite de către sportivii noştri. Dezvoltarea infrastructurii necesare pregătirii sportive este absolut necesară atât pentru a încuraja copiii şi tinerii să facă sport, cât şi pentru a-i susţine pe cei care doresc şi pot să facă performanţă. Guvernul, împreună cu COSR şi federaţiile sportive, se va implica asumat în eforturile sportivilor de a urca pe scara performanţei şi de a obţine rezultate la competiţiile europene şi internaţionale. În perspectiva Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, solicit elaborarea unui plan concret de abordare, alături de care finalizarea Strategiei naţionale pentru sport, prin colaborarea dintre Ministerul Sportului şi COSR, joacă un rol esenţial’, a subliniat premierul Ciucă, citat într-un comunicat transmis de Guvern.

Discuţiile de la Palatul Victoria s-au axat pe Strategia naţională pentru sport elaborată de ministerul de resort. Prim-ministrul a solicitat ca strategia să fie finalizată prin consultare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu şi să fie construită pe trei piloni: încurajarea sportului de masă prin finanţări acordate de Ministerul Sportului, susţinerea performanţei sportive prin intermediul COSR, precum şi dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii sportive, în colaborare cu autorităţile locale, se precizează în comunicat. Potrivit Guvernului, premierul a subliniat necesitatea unor criterii transparente de finanţare corelate cu angajamentele de performanţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks