Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, referindu-se la faptul că Diana Şoşoacă, senator ales pe listele AUR, a fost văzută fără mască luni, în plen, că ‘orice cetăţean al acestei ţări, indiferent de funcţia pe care o ocupă’, trebuie să respecte regulile sanitare stabilite de specialişti, iar instituţiile abilitate trebuie să facă o verificare. ‘Orice cetăţean al acestei ţări, indiferent de funcţia pe care o ocupă, trebuie să respecte regulile stabilite de către specialişti şi au fost adoptate de către instituţiile statului, aprobate la nivel guvernamental. Ca atare, instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria’, a precizat Ciucă, la Palatul Parlamentului. El a fost întrebat dacă nu ar trebui o verificare mai atentă din partea autorităţilor, ţinând cont că Diana Şoşoacă a afirmat că are adeverinţă medicală, dar îi pune în pericol pe alţii prin faptul că a fost văzută fără mască în sala de plen. ‘Cu certitudine, trebuie o verificare făcută de către instituţiile abilitate în acest sens. Instituţiile respective sunt în măsură să se autosesizeze’, a afirmat Ciucă. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)