Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că relaţia bilaterală franco-română rămâne, în contextul actual, ‘relevantă’ şi ‘puternică’, aflându-se la cel mai important nivel din ultimele trei decenii.
La recepţia de Ziua Naţională a Franţei organizată de ambasada acestei ţări la Bucureşti, el a evidenţiat că data de 14 iulie are o rezonanţă particulară nu doar pentru cetăţenii francezi, ci şi pentru toate naţiunile libere şi democratice care rămân ataşate principiilor libertăţii, egalităţii şi fraternităţii.
‘Putem fi mândri de solidaritatea pe care naţiunile noastre, naţiunile Europei, naţiunile lumii democratice, o demonstrează faţă de Ucraina prin sprijinirea aspiraţiilor sale europene, prin susţinerea refugiaţilor, prin facilitarea exporturilor produselor sale sau prin multe alte forme de asistenţă. La acest moment crucial pentru continentul nostru, relaţia bilaterală franco-română rămâne relevantă şi puternică. Aceasta se află acum poate la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când ţările noastre împărtăşesc iar aceleaşi valori şi principii’, a spus premierul.
Ciucă a subliniat că relaţiile bilaterale cu Franţa sunt ‘extrem’ de dinamice şi bogate. El a adăugat că atât comunitatea românească din Franţa, cât şi cea franceză din România reprezintă un liant puternic care contribuie la dezvoltarea societăţilor în care aceste comunităţi trăiesc şi în care sunt bine integrate.
Potrivit şefului Executivului, Franţa rămâne unul din cei mai importanţi parteneri economici ai României, fiind al treilea partener comercial şi al şaselea investitor.
El a afirmat, totodată, că în planul cooperării culturale se doreşte dezvoltarea proiectelor demarate în cadrul Sezonului România-Franţa, continuarea de iniţiative după modelul Anului George Enescu, marcat în 2021, dar şi identificarea de noi proiecte de anvergură.
‘Cadrul oferit de Timişoara – Capitală Culturală 2023 este unul propice în acest sens’, a completat el, subliniind şi rolul de liant puternic al limbii franceze.
Premierul a calificat drept ‘puternică’ şi cooperarea româno-franceză în plan european şi internaţional.
‘Pe fondul desfăşurării conflictului din proximitatea frontierei estică a NATO, România şi Franţa şi-au intensificat cooperarea pe linie militară. Exercitarea de către Franţa a rolului de naţiune-cadru a Grupului de luptă NATO de pe teritoriul ţării noastre reflectă solidaritatea Franţei, determinarea fermă de a asigura securitatea României şi, totodată, coerenţa apărării pe Flancul estic. Salut anunţul preşedintelui Emmanuel Macron la Summitul de la Madrid privind creşterea în continuare a prezenţei militare franceze în România. Împreună suntem mai puternici şi contribuim la o Uniune Europeană mai coezivă şi mai unită şi la o Alianţă mai puternică prin postura sa de descurajare şi apărare consolidată şi mai eficientă’, a transmis el.
Nicolae Ciucă a adresat mulţumiri Franţei pentru sprijinul acordat în obţinerea de către România a statutului de stat-candidat la OCDE.
‘După NATO şi UE, aderarea la OCDE reprezintă încă un proiect major al României contemporane, care va asigura un plus de stabilitate economiei noastre şi va crea, în egală măsură, noi oportunităţi pentru firmele străine, inclusiv cele franceze. Contăm în continuare pe susţinerea politică şi expertiza franceză în acest proces’, a menţionat el.
Premierul Ciucă a arătat că România apreciază rolul jucat de Franţa în conjugarea eforturilor substanţiale de operaţionalizare a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, a cărei a doua conferinţă va avea loc vineri la Bucureşti, şi a iniţiativelor pe care Parisul le susţine pentru această ţară profund afectată de războiul din Ucraina.
‘Sunt profund convins că legătura specială şi cooperarea strategică care leagă România şi Franţa ne vor conduce spre atingerea obiectivelor unei acţiuni cât mai eficiente la nivelul UE, al NATO şi al structurilor multilaterale relevante’, a încheiat prim-ministrul.