Acasă55Ciucă: România, ca ţară membră a UE şi NATO, are astăzi garanţii...

Ciucă: România, ca ţară membră a UE şi NATO, are astăzi garanţii de securitate cum nu a avut niciodată

România, ca ţară membră a UE şi NATO, are în prezent garanţii de securitate cum nu a avut niciodată, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a fost întrebat, într-un interviu la Radio România Actualităţi, cât de liniştiţi ar trebui să fie românii, având în vedere situaţia din Ucraina.

‘România, în această perioadă, la fel ca celelalte ţări, trece printr-o perioadă dificilă, la care nu ne-am mai fi gândit în secolul 21.(…) Ceea ce vreau să vă spun este că România are astăzi garanţii de securitate cum nu a avut niciodată. Suntem ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, suntem ţară membră a Uniunii Europene, putem să vedem, s-au luat decizii în acest sens, sunt mai multe trupe şi dotări ale Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul României. Asta putem să o constatăm că nu este doar pe termen scurt, dar şi o prezenţă consolidată, constantă. Trebuie să reamintim că România este o ţară prooccidentală, poporul român, în proporţie de 70%, sprijină această instituţie a apartenenţei noastre la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană. Sunt elemente de garanţie că aparţinem acestei civilizaţii a Vestului şi că tot ceea ce facem noi, responsabilitatea noastră este să ducem mai departe dorinţa românilor’, a spus şeful Executivului.

În context, el a evidenţiat că reacţia românilor din această perioadă este exemplară, cu referire la criza refugiaţilor ucraineni.

‘Reacţia României, a românilor din această perioadă este exemplară, atât la nivelul societăţii civile, oamenilor obişnuiţi, cât şi al instituţiilor. Am putut să vedem drama refugiaţilor. Emoţia produsă de drama acestor refugiaţi a produs o reacţie care ne face mândri pe toţi. Ea vine din furia împotriva acestei invazii, dar şi din dorinţa de a contribui cu ceva la limitarea acestor efecte dramatice. (…) Avem reacţia oamenilor din judeţele de graniţă, fie că vorbim de graniţa de nord, nord-est, dar şi din sud-est. Practic, ei sunt cei mai îngrijoraţi, lor nu le vin informaţii doar de la televizor, dar şi din realitatea din jur, iar reacţia lor, încă o dată, a fost exemplară. Oamenii care lucrează în sistemul de stat, atât militarii, dar şi lucrătorii din alte structuri, la graniţă, la vămi, în administraţie, în sistemul medical. Şi aş dori să subliniez că societatea civilă, jurnaliştii şi oamenii cu credibilitate, majoritatea au făcut ceva în aceste zile şi acel ceva este deosebit de important, pentru că au luat atitudine şi asta nu pentru că le-a cerut-o cineva, ci pentru că aşa au simţit. Lucrul acesta l-am perceput de la nivelul Guvernului’, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks