România este solidară cu Franţa, stat care se confruntă în aceste zile cu incendii extinse de vegetaţie, ţara noastră dovedind astfel capacitatea de a fi ‘un partener pe care aliaţii se pot baza’, a afirmat, joi, premierul Nicolae Ciucă.
‘România este solidară cu Franţa, partenerul şi prietenul nostru tradiţional, care se confruntă în aceste zile cu incendii extinse de vegetaţie. În urma consultării cu preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, am convocat astăzi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili intervenţia noastră alături de alte state membre, în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă. Două aeronave militare cu mijloace de intervenţie şi 77 de pompieri salvatori vor ajunge în scurt timp pe teritoriul francez, pentru a oferi expresia solidarităţii româneşti şi sprijin concret pentru stingerea incendiilor’, a transmis Ciucă, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.
El a mulţumit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru mobilizare şi a urat succes pompierilor români.
‘La fel ca în cazul Republicii Elene, când România a avut o contribuţie importantă la stingerea incendiilor, şi acum dovedim capacitatea noastră de a fi un partener pe care aliaţii se pot baza’, se mai arată în mesajul transmis de premier.
Guvernul a decis, joi, acordarea unui ajutor umanitar extern de urgenţă Republicii Franceze pentru stingerea incendiilor, urmând să fie trimis un modul terestru de intervenţie.
S-au mobilizat şapte ofiţeri şi 70 de subofiţeri pompieri din cadrul IGSU din mai multe judeţe şi 17 mijloace de intervenţie.
În urma consultării cu preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de Guvernul francez, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.