Acasă55Ciucă: România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată

Ciucă: România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată, în contextul înmânării celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice.

‘Astăzi, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice, a fost îndeplinită o etapă importantă pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă. În prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a reprezentantului special al preşedintelui SUA pentru climă, John Kerry, Banca de Export-Import a Statelor Unite ale Americii s-a angajat să finanţeze cu 50 milioane de dolari faza a doua, de lucrări preliminare construcţiei celor două reactoare, şi cu 3 miliarde de dolari cea de-a treia fază, de realizare propriu-zisă a proiectului. Prin cele două scrisori de intenţie înmânate ministrului Energiei, Virgil Popescu, este asigurată aproximativ o treime din suma necesară construirii celor două reactoare de la Cernavodă, restul urmând a fi asigurat prin alte linii de finanţare’, a scris Ciucă, miercuri, pe Facebook.

El a precizat şi etapele realizării unităţilor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.

‘Proiectul unităţilor 3 şi 4 este structurat în trei faze. Prima fază – etapa pregătitoare – va fi finalizată până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor. Ce-a de-a doua fază, a lucrărilor preliminare, va fi demarată în martie-aprilie 2023 şi va fi finalizată în trimestrul al treilea din 2025. Faza a treia, de construcţie efectivă a celor două reactoare, se va încheia în 2030. Prin creşterea capacităţii sale de producere a energiei electrice în centralele nucleare, România face paşi importanţi către independenţa sa energetică, printr-o tehnologie curată, care este o soluţie alternativă pentru reducerea emisiilor nocive eliberate în atmosferă’, a explicat prim-ministrul.

Şeful Executivului a evidenţiat, de asemenea, că evenimentul reprezintă o nouă dovadă a legăturii strânse dintre România şi Statele Unite ale Americii, dezvoltată în cei 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre cele două ţări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks