România devine prima ţară din Uniunea Europeană care are un plan cu măsuri concrete pe termen mediu şi lung privind integrarea facilă în ţara noastră a refugiaţilor din Ucraina, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă într-un mesaj online transmis în cadrul conferinţei ‘A vision for medium and long-term Refugees Response in Europe – Romania’s Plan for an integrated and inclusive response to protect Refugees from Ukraine’.
‘Am trecut împreună în ultimele 6 luni prin momente nu numai dificile, dar, aş spune, şi unice în context european în procesul complex de realizare, de construcţie a răspunsului strategic al României la criza umanitară a refugiaţilor din Ucraina. Faptul că astăzi putem vorbi despre intrarea în etapa a doua de intervenţie destinată măsurilor de integrare pe termen mediu şi lung este rezultatul unui efort comun de tip all society response, care a presupus implicarea specialiştilor din cinci ministere, a agenţiilor ONU prezente în România, a tuturor instituţiilor Uniunii Europene prezente în România şi aş sublinia, în mod aparte, a întregii societăţi civile într-o formulă de coordonare şi dialog, pe care am asumat-o la nivelul Guvernului prin Cancelaria prim-ministrului. Pot afirma fără teama că greşesc – România devine, astfel, prima ţară din Uniunea Europeană care are o viziune, un plan pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte modalitatea în care îi vom sprijini pe refugiaţii din Ucraina să se integreze cât mai facil la noi în ţară şi să poată să dobândească acea independenţă personală fără a resimţi toate aceste efecte ale războiului din ţara vecină’, a afirmat Nicolae Ciucă.
Acesta a subliniat că Planul naţional destinat măsurilor de protecţie şi incluziune a persoanelor strămutate din Ucraina beneficiare de protecţie temporară în România, plan aprobat recent în Guvern prin ordonanţă de urgenţă, vine cu măsuri concrete de sprijin în domeniile educaţiei, sănătăţii, ocupării, locuirii, copiilor şi grupurilor vulnerabile şi are alocate sume, atât din fonduri europene, cât şi din fonduri naţionale.
Premierul a evidenţiat că în paralel cu planul naţional, în baza parteneriatului pe care România îl are cu agenţiile ONU, în coordonarea UNHCR România, aceştia au dezvoltat şi aprobat propriul plan de răspuns la criza umanitară a refugiaţilor, care vine să completeze şi să extindă măsurile de intervenţie din cadrul planului guvernamental.
‘Apreciez că împreună cele două planuri reprezintă răspunsul României la criza umanitară a refugiaţilor pe termen mediu şi lung şi deschid orizontul unei bune practici şi abordări strategice la nivel european’, a mai declarat Ciucă.
În context, premierul a mulţumit coordonatorilor celor două planuri – Pablo Zapata, reprezentantul UNHCR în România, şi Mădălina Turza, consilier de stat în Guvern – pentru întreaga disponibilitate şi pentru modul în care s-au implicat personal în coordonarea şi organizarea tuturor activităţilor ca aceste două planuri să devină funcţionale şi i-a asigurat pe aceştia de întreg sprijinul său.