Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a depus, luni, o coroană de flori la troiţa din Dobroutov, Cehia, ridicată în cinstea militarilor români care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei în Al Doilea Război Mondial, prilej cu care a arătat că este ‘o datorie de suflet’ ca eroii Armatei române căzuţi pe frontul de vest să nu fie uitaţi.
‘Astăzi am depus o coroană de flori la troiţa de la Dobroutov, în Republica Cehă, ridicată în cinstea militarilor români care şi-au dat viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. Datoria noastră de suflet este să nu-i uităm niciodată pe eroii Armatei României care au căzut pe frontul de vest. Militarii noştri au eliberat Transilvania de Nord şi au continuat să lupte în Ungaria, Austria şi Cehoslovacia până la victoria finală. Dragostea lor faţă de patrie a fost demonstrată de sacrificiul lor, al celor care şi-au îndeplinit misiunile cu onoare şi devotament. (…) Glorie eternă militarilor români!’, a scris Ciucă pe Facebook.
El a amintit că Armata Română a luptat pe frontul de vest până pe 9 mai 1945, suferind pierderi totale de aproape 170.000 militari (morţi, răniţi şi dispăruţi).
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, se află luni şi marţi la Praga, unde participă la cel de-al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaţionale Crimeea.