Sosirea în România a celei de-a şaptesprezecea aeronave F-16 Fighting Falcon reprezintă momentul în care se încheie etapa de achiziţie şi începe o nouă etapă, de operaţionalizare şi modernizare a primei escadrile de avioane multirol de generaţia a patra, arată, pe pagina sa Facebook, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
El subliniază că aeronavele F-16 ale Forţelor Aeriene sunt în configuraţie M5.2R şi toate vor trece printr-un program de modernizare la standardul M6.XR.
‘Programul de modernizare se va derula cu implicarea industriei naţionale de Apărare. Este foarte important să putem asigura mentenanţa echipamentelor noastre militare pe plan local. Compania Aerostar Bacău a fost desemnată centru de mentenanţă unic al avioanelor de luptă F-16 şi va asigura întreţinerea şi modernizarea acestora’, precizează ministrul.
El adaugă că apărarea română se bazează pe apartenenţa la NATO, UE şi la alte organizaţii internaţionale, pe parteneriatul strategic cu SUA şi pe celelalte parteneriate strategice.
‘Dar, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înşine, pe instituţiile sistemului naţional de Apărare şi Securitate. De aceea trebuie să ne dezvoltăm capabilităţi de apărare interoperabile. Cele două procente din Produsul Intern Brut al României care ne sunt alocate pentru al cincilea an consecutiv ne-au permis să continuăm modernizarea infrastructurii, să investim în educaţie şi să alocăm şi o parte importantă pentru programele majore de înzestrare, fiecare dintre programele nou-demarate având şi o componentă care implică firme româneşti’, subliniază ministrul Ciucă.
Luni, în Baza 86 Aeriană ‘Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă’, de la Borcea, a fost programată ceremonia de recepţie şi intrare în dotarea Forţelor Aeriene Române a ultimei aeronave F-16 Fighting Falcon din lotul de cinci care completează Escadrila 53 Vânătoare.