AcasăPoliticaCiucă spune că prepară acasă bulion şi îi place să facă piaţa

Ciucă spune că prepară acasă bulion şi îi place să facă piaţa

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit, într-o emisiune televizată, despre mâncărurile care îi plac, despre faptul că preferă legumele şi nu este „carnivor” şi a dovedit că este foarte implicat când vine vorba despre gătit. Ciucă a vorbit şi despre viaţa în teatrele de operaţii şi a mărturisit că s-a gândit, când a plecat în misiuni, că s-ar putea să nu se mai întoarcă, dar nu a verbalizat niciodată acest gând, scrie news.ro.

Ciucă a mărturisit, joi seară, la România TV, că îi place vinul „foarte mult” şi că mănâncă foarte rar carne.

„Îmi place să mănânc, e şi o chestiune genetică, nu provin dintr-o familie de oameni supli, dar într-adevăr îmi place să mănânc, nu sunt carnivor. Mănânc foarte rar carne, îmi place să mănânc mâncărurile cu care am crescut la bunica, la mama… sarmalele de post şi ciorba de fasole fără afumătură, ciorba de roşii, că acolo (în zona sa natală – n.r.) se cultivă roşii multe, e bazin legumicol”, a povestit Nicolae Ciucă.

În privinţa mâncărurilor cu carne, generalul spune că preferă mâncărurile „simple”, că îi place foarte mult saramura de pui. El consideră că ciorba de roşii este „o minunăţie”, îi place ciorba de praz acrită cu zeamă de varză şi mărturiseşte că îi place şi ciorba de „raci” denumire dată unor ardei uscaţi.

Politicianul care ocupă a doua cea mai importantă funcţie în Stat a făcut dovada că e un om căruia îi place să gătească. El a povestit că acreşte ciorba cu zeamă de varză, dar că foloseşte şi corcoduşe acre sau aguridă – struguri necopţi care se pun la congelat şi sunt folosiţi peste iarnă în Oltenia.

„Cimbrul este, după mine, ingredientul minune care merge la aproape orice”, spune Ciucă.

Preşedintele Senatului mărturiseşte că are o parcelă de teren de 80 de metri pătraţi pe care cultivă legume, că face acasă bulion de roşii şi explică şi că nu îl pasteurizează, pentru că acesta se pasteurizează când este pus „la căldură”.

El admite că soţia sa se ocupă de gătit, de pregătirea răsadurilor pentru grădină, de plata facturilor, dar spune că îi place să facă piaţa.

În ceea ce priveşte relaţia cu fiul său, care activează în domeniul IT, Ciucă spune că nu a încercat niciodată să îl influenţeze în alegerea carierei.

Liderul liberal mai spune că îi plac foarte mult jocurile populare în special cele din zona Luncii Dunării.

Statutul de bunic este, după părerea lui Ciucă, „cea mai mare binecuvântare care i se poate întâmpla unui om în viaţă”.

Generalul povesteşte că în Afganistan mânca doar o masă pe zi, seara, iar în rest soldaţii primeau hrană rece. El a povestit că a fost plecat o dată şapte luni, altă dată şapte luni, dar şi un an. El a subliniat sprijinul familiei, dar şi „legătura de suflet” pe care o leagă cei care au fost împreună în misiuni.

Ciucă a mărturisit că s-a gândit la moarte atunci când a plecat, dar nu a verbalizat niciodată acest gând.

„O să vă spun o chestiune care este absolut personală: am gândit de fiecare dată chestiunea asta, pentru că orice om trebuie să-şi facă un management al riscurilor, nu am spus-o absolut niciodată, deşi sunt convins că şi soţia s-a gândit, şi familia, dar nu am spus-o niciodată, pentru că am fost încrezător că nu ne ducem undeva unde să facem rău. Noi, românii, tot timpul nea dus la misiuni de stabilitate şi sprijin”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Articolul Ciucă spune că prepară acasă bulion şi îi place să facă piaţa apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks