Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care va uniformiza sporurile personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice care lucrează în proiecte finanţate din fonduri europene, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
‘Cea de-a doua ordonanţă de urgenţă (…) vine şi, practic, uniformizează, aliniază toate prevederile anterioare legate de asigurarea sporurilor pentru tot sectorul de administraţie care lucrează cu fonduri europene. Nu este despre sporuri în plus, ci este vorba de o uniformizare a acestor prevederi. Trebuie să fim conştienţi că avem 30 de miliarde de euro în PNRR, avem alte aproape 60 de miliarde de euro prin fondurile din cadrul multianual 2014-2020 şi 2021-2027’, a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.
El a precizat că cei care lucrează cu fondurile PNRR sunt plătiţi din banii de la bugetul de stat, iar pentru cei care lucrează cu fondurile de coeziune banii sunt asiguraţi prin aceste fonduri europene.
‘Ca atare, pentru a nu mai avea aceste elemente de diferenţă de la un minister la altul, am considerat necesar că trebuie să avem această procedură, astfel încât să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă să putem să atragem fiecare eurocent, pentru că sunt foarte importante fondurile, astfel încât să ne menţinem în echilibru economia şi să asigurăm tot ceea ce ne-am propus prin PNRR şi prin planul de guvernare’, a afirmat Ciucă.