Acasă55Ciucă: Vineri - şedinţă la Guvern pe tema fluidizării traficului la graniţă

Ciucă: Vineri – şedinţă la Guvern pe tema fluidizării traficului la graniţă

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat că vineri va avea loc la Guvern o şedinţă cu miniştrii de linie în vederea asigurării măsurilor necesare fluidizării traficului la graniţă.

‘Ieri (marţi – n.r.) s-a desfăşurat o activitate interministerială la care au participat miniştrii de linie pe un subiect deosebit de important, şi anume asigurarea fluidizării traficului la graniţă. Aici sunt două aspecte: pe de-o parte, este cel legat de fluidizarea traficului în punctele de control şi trecerea frontierei de pe graniţa cu Ucraina, precum şi a celor de pe graniţa cu Republica Moldova. Sunt aspecte care trebuie coordonate atât la nivel interministerial, cât şi instituţional, naţional, precum şi aspectele legate de coordonarea cu vecinii noştri din Ucraina şi Republica Moldova. Fiecare dintre subiecte au fost pregătite tehnic înainte de activitatea pe care am desfăşurat-o ieri. Au fost stabilite măsurile pe care trebuie să le luăm în continuare, astfel încât 24 de ore din 7 să putem să avem fluidizare coerentă a traficului de bunuri şi, de asemenea, a persoanelor’, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul şedinţei de Guvern.

El a subliniat că este important ca autorităţile române să-şi respecte angajamentele privind fluidizarea traficului la frontieră.

‘Avem datoria şi ne-am asumat să sprijinim atât partea aceasta de realizare a exportului de produse din Ucraina, cât şi partea de aprovizionare. Pentru că, în momentul de faţă, Republica Moldova are nevoie de fluidizarea acestui trafic în ceea ce priveşte aprovizionarea cu bunuri care se face, din păcate, în acest moment, doar prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu ţara noastră’, a mai declarat Ciucă.

În context, şeful Executivului a precizat că măsurile avute în vedere vor fi stabilite în cadrul unei şedinţe care se va desfăşura vineri dimineaţă la Guvern.

O parte din decizii se referă şi la fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei de la graniţa de vest, având în vedere perioada concediilor de odihnă.

‘Şi, de asemenea, sunt elementele pe care trebuie să le avem în vedere că începe perioada concediilor şi sunt românii din diaspora care urmează să întoarcă acasă. Trebuie să asigurăm fluidizarea trecerii la punctele de intrare dinspre graniţa de vest. Şi, aşa cum am discutat cu domnul ministru Bode, Ministerul de Interne are în vedere toate măsurile astfel încât să putem să facilităm tot ceea ce ţine de traficul de la graniţa de vest’, a afirmat Ciucă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks