AcasăPoliticaCiucă: Vom prezentat la nivel parlamentar un cod al practicilor de sesizare...

Ciucă: Vom prezentat la nivel parlamentar un cod al practicilor de sesizare al actelor de violenţă şi hărţuire sexuală

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, lider al PNL, anunţă că va fi prezentat la nivel parlamentar un cod al practicilor de sesizare al actelor de violenţă şi hărţuire sexuală şi totodată va fi iniţiat un set de măsuri legislative „pentru a combate acest flagel”.

El a fost întrebat, miercuri seară, la TVR Info, cum comentează acuzaţiile aduse de procurori de fostului profesor de la SNSPA Alfred Bulai.

„Este absolut inacceptabil. Am discutat cu ministrul Justiţiei, cu ministrul Educaţiei şi foarte curând pregătim un eveniment la nivelul Senatului în care să prezentăm un cod al practicilor de sesizarea actelor de violenţă şi hărţuire sexuală. În România, din datele pe care le avem, pe o scară de la 1 la 10, există o mare temere şi îngrijorare faţă de acest comportament inuman, acest flagel. Sunt convins că, aşa cum s a întâmplat în cazul Bulai, instituţiile statului, anticorpii statului, trebuie să reacţioneze şi să îşi facă datoria. Din punct de vedere legislativ (…) am discutat cu doamna ministru Gorghiu să venim cu acel set de măsuri legislative, pentru care nu am niciun fel de limită, să fie introdus în prevederile legale pentru a combate acest flagel”, a declarat preşedintele PNL.

Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost reţinut, miercuri, după ce a fost audiat la Secţia 2 Poliţie din Capitală în dosarul privind folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Potrivit unor surse judiciare, el are calitatea de suspect şi nu a dorit să dea declaraţii în faţa poliţiştilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au percheziţionat, miercuri, locuinţa şi autoturismul lui Alfred Bulai.

Sursa: Știrile TVR

Articolul Ciucă: Vom prezentat la nivel parlamentar un cod al practicilor de sesizare al actelor de violenţă şi hărţuire sexuală apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks