Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri că în cazul în care nu se vor realiza o serie de reforme, Bucureştiul riscă să intre în incapacitate de plată în prima jumătate a anului viitor, pe fondul creşterii preţului la energie.
‘Ceea ce a prezentat ieri primarul general este adevărat, sau parţial adevărat. Dar, oricum, este în esenţă adevărat. Prin aprilie, dacă nu se va face ceva, Bucureştiul va intra în incapacitate de plată. Cauza este foarte clară. Unu – subvenţiile erau pe vremea Gabrielei Firea o treime, acum au devenit două treimi din buget sau poate mai mult. În cazul acesta, dacă rămân subvenţiile aşa, transformăm primăria în agenţie de plăţi şi plecăm acasă’, a arătat Ciucu în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat că preţul la energie a crescut atât de mult, încât subvenţia pentru termoficare a crescut de la 1,4 miliarde la 2,7 miliarde de lei. În aceste condiţii, banii rămaşi pentru funcţionarea altor structuri din cadrul administraţiei locale devin ‘insuficienţi’, a spus liderul PNL. Pe de altă parte, el i-a reproşat primarului general, Nicuşor Dan, că nu ar fi început reformele în PMB.
‘Da, colegii de la PNL şi cei de la USR au închis câteva companii municipale şi continuăm să le închidem, dar reforma în PMB nu a început. Când ai un buget, îl poţi echilibra prin venituri – dacă fructifici spaţiul public, dacă ai suficiente venituri la buget, dacă Guvernul îţi bani – sau prin tăieri de cheltuieli. Aici nu am ajuns. Există foarte multe instituţii care nu îşi justifică – în condiţiile în care Bucureşti este în pragul falimentului, aproape – existenţa’, a spus el.
Ciucu, primar al Sectorului 6, a precizat că PNL îşi va asuma reforme ‘reale şi raţionale’, susţinând comasări de instituţii, restructurări, dar şi tăierea unor vouchere.
‘Va trebui să tăiem din voucherele gândite de Gabriela Firea, cât a fost primar general al Capitalei. Gabriela Firea a preluat Primăria, având o Direcţie de asistenţă socială care avea 60 de milioane de lei buget şi a dus-o undeva la 600 de milioane de lei. Aceştia sunt bani de care e nevoie anul viitor pentru investiţii în termoficare. Efectiv nu ne mai permitem să venim cu mulţi bani peste ceea ce Guvernul face în toată ţara. Dacă altcineva poate să spună că ne permitem, trebuie să o demonstreze’, a mai spus el.
Potrivit acestuia, o astfel de abordare este valabilă şi în ce priveşte subvenţionarea preţului la gigacalorie, chiar dacă nu e susţinută de USR şi PSD.
‘PSD şi USR nu vor, de parcă ar putea să se opună unor legi ale economiei, ceea ce noi nu înţelegem. Noi continuăm să ne asumăm această poziţie raţională’, a declarat Ciucu.
În opinia liderului PNL, autoritatea locală trebuie să propună un plan de reformă a cheltuielilor, pentru a avea legitimitatea morală de a cere bani Guvernului. Ciucu a mai precizat că liberalii îşi vor prezenta propria viziune despre reformă şi că mizează pe susţinerea primarului general şi a USR.
‘Cum să îţi dea ţie Guvenul un miliard, doar aşa, fără ca tu să îţi asumi că începi să tai cheltuielile care nu se justifică? Dacă Nicuşor Dan vrea ca Ciprian Ciucu, poate şi Vlad Voiculescu, să vină în faţa Guvernului – să nu se mai ducă singur, cum s-a dus până acum – şi să îl susţină în faţa premierul şi a ministrului de Finanţe, poate ar avea mai multe şanse… Dar nu poţi să te duci nepregătit, cu mâna întinsă la Guvern, fără ca în cealaltă mână să ai un plan de reformă a Municipiului Bucureşti. Nu e vina lui că e în halul în care se află administraţia din Bucureşti, dar a trecut un an şi noi, cei din PNL, nu am văzut un plan foarte clar de acţiuni’, a mai spus el.