AcasăPoliticaCiucu (PNL): Suntem un partid cu experienţă

Ciucu (PNL): Suntem un partid cu experienţă

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că partidul din care face parte are un ‘pariu generațional’ cu istoria, pe care are șanse să îl câștige, dacă va convinge că ‘măsurile dure’ sunt calea pentru ‘a nu duce țara în prăpastie’, scrie Agerpres.

‘Nouă, liberalilor, ne place foarte mult să ne considerăm excepționali. Și evident că avem foarte mulți înaintași care au fost excepționali. Suntem cel mai vechi partid din Parlamentul European și din România. Și am auzit pe unii colegi vorbind chiar de faptul că partidul nostru, a cărei istorie se confundă cu istoria modernă a României, este un partid care ar putea face parte din patrimoniul neconstruit, nematerial al României. Îmi place ideea că ne considerăm excepționali și avem motive, mai degrabă în istorie, pentru a ne considera excepționali. Întrebarea este dacă chiar suntem excepționali și dacă generația noastră se ridică la înălțimea înaintașilor’, a declarat Ciucu, într-un discurs susținut la Palatul Parlamentului, în cadrul Consiliului Național al PNL.

El a punctat că PNL se află la guvernare cu președintele interimar, Ilie Bolojan, în funcția de prim-ministru, asumându-și guvernarea ‘dintr-un gest de responsabilitate’, care vine după o perioadă de timp în care partidul a fost ‘responsabil de guvernare și de ceea ce s-a întâmplat cu bugetul țării’

‘Da, România nu are o criză economică, dar are o criză bugetară, la care și noi am contribuit. (…) Am fost printre cei care au fost la masă atunci când s-au luat decizii care au dus la această situație de a avea un guvern care trebuie să facă niște reforme care sunt dure. Un guvern despre care se vorbește încă de la început ca despre un guvern de sacrificiu. Am fost și singurul partid care, imediat după ce am pierdut alegerile prezidențiale și-a schimbat conducerea (…). Suntem un partid cu experiență (…) dar trebuie să ne răspundem la o întrebare: ‘Mai avem noi ce oferi astăzi României? De ce vrem să fim la putere?’ Pentru că concurenții noștri, cei care stau toată ziua cu telefoanele în ochi, foarte agresivi, bine, și deprofesionalizați, dar vedem că în zona aceea, în special în zona partidelor extremiste, dar și a partidelor mai noi, există, să o numesc, o foame de putere. Ei știu că vor să ne dea pe noi la o parte, să vină ei. Evident că nu sunt la fel de bine pregătiți ca noi’, a adăugat Ciucu.

El susține că fiecare membru PNL este ‘lovit în față’ de privilegiile de care au beneficiat alții.

‘Ce mai avem noi de oferit României? Dincolo de faptul că și noi am fost la masă când s-au împărțit, mai degrabă pentru unii și mai puțin pentru alții – pentru cei care nu au cerut, nu s-au împărțit nimic – privilegii. Privilegii de care au beneficiat unii, dar care ne lovesc azi pe toți în față. Dar fiecare membru al PNL, care chiar dacă n-a avut acces la privilegii, este lovit în față. (…) Avem o coaliție largă, pentru că altfel nu se putea organiza o guvernare care să își asume niște reforme. Și avem un pariu cu istoria. Și nu sunt cuvinte mari. Pentru că știm că Ilie Bolojan este poate ultima resursă de credibilitate semnificativă pe care o are acest partid. După mult timp, avem un lider pe care nu-l mai trage sau împinge partidul. Avem un lider care trage el partidul. Pentru că dacă ne uităm în sondaj, este de două sau de trei ori mai sus decât partidul.(…) În timpul negocierilor și nu numai, a arătat că este singurul care și are voință de a reforma și viziunea cum să o facă. Orice poate fi criticat, fiecare proiect în parte. Și vor fi convulsii sociale. Și va fi greu.’, a mai spus Ciprian Ciucu.

Potrivit acestuia, oricine și-ar dori ‘să primească guvernarea cum a primit-o poate Victor Ponta după Guvernul Boc, să crească imediat salariile pentru că cineva și-a asumat niște decizii dure’.

‘Fiecare și-ar dori să vină cum a venit, nu știu, Guvernul Cîțu, sau Guvernul Ciucă, sau Guvernul Ciolacu. Dar nu mai suntem în aceeași situație. Și faptul că Ilie Bolojan a ales, și-a asumat mai bine zis, să fie premier și noi am votat împreună să ne asumăm guvernarea României, am făcut acest pariu al istoriei, un pariu de generație, generațional. Dacă va merge bine, dacă vom fi convingători în măsurile pe care le luăm, ar trebui să fie dure nu doar cu mediul de afaceri sau cu cetățenii, ci cu toată lumea, inclusiv cu politicienii, dacă reușim să convingem lumea că este singura cale să nu ne ducem cu țara în prăpastie, atunci poate vom câștiga împreună cu toții acest pariu pe care l-am făcut astăzi, un pariu cu un risc foarte, foarte mare. Pentru a câștiga acest pariu nu e nevoie doar de Ilie Bolojan, nu e nevoie doar de echipa de miniștri susținuți sau membrii PNL, pentru a câștiga acest pariu generațional este nevoie de fiecare dintre dumneavoastră, de fiecare dintre colegii noștri și de noi toți’, a transmis Ciucu

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks