Daniel Constantin Ciungu, consilier local PNL, vrea ca primarul Clotilde Armand să îşi ceară scuze, după ce a anunţat că ar fi dat o dispoziţie prin care interzice tuturor consilierilor locali accesul în birourile funcţionarilor publici de la Urbanism.
‘Din punctul nostru de vedere, prin acea postare de pe Facebook, doamna primar Armand ne-a demonstrat încă o dată că se lasă condusă de, nu ştiu, nişte consultanţi de imagine şi nu ştie foarte bine Codul administrativ. Consilierii locali sunt aleşi de cetăţeni să le reprezinte interesele, sunt aleşi să le răspundă la întrebări şi la interpelări. Cetăţenii apelează legal la consilieri tocmai fiindcă primăria, din păcate, inclusiv la Direcţia de Urbanism, are foarte multe termene care au întârziat mult peste termenul legal necesar, aşa că cetăţenii ne întreabă. Drept urmare, consilierii întreabă, se informează, în cadrul aparatului de specialitate, pentru că acesta le este job-ul şi rolul şi mandatul dat de cetăţeni. Pentru că doamna primar a insinuat mai mult de atât, eu îi cer să îşi ceară scuze public pentru această calomnie’, a spus liberalul în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Sector 1.
El a invocat articolul 85 din Codul administrativ, potrivit căruia Consiliul Local se află ‘într-o relaţie de colaborare, nu de subordonare’ cu primarul. A menţionat că în cazul în care edilul are dovezi privind încălcarea legii de către unii consilieri locali, trebuie să se adreseze organelor abilitate.
Ciungu a menţionat că, potrivit informaţiilor sale, Clotilde Armand nici măcar nu ar fi dat dispoziţia la care făcea referire în postarea pe Facebook şi că, în realitate, ar fi vorba despre ‘o notă internă dată acum ceva timp’ de către viceprimarul USR PLUS Oliver Păiuşi. Liberalul a menţionat că deşi consilierii locali pot să solicite viceprimarului Oliver Păiuşi informaţii legate de urbanism, îngrădirea accesului la datele respective încalcă principiile transparenţei şi prevederile Codului administrativ.
‘Consiliul Local asigură potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: dezvoltarea urbană; podurile şi drumurile publice; serviciile comunitare de utilităţi publice de interes local. Deci, dacă pe mine mă întreabă un cetăţean ce se mai întâmplă cu o canalizare într-un anumit loc sau cu un proiect sau o autorizaţie care sunt blocate de luni de zile şi au depăşit termenul legal, am acest drept să întreb. Nimic mai mult. Să întreb şi să aflăm aceste informaţii, să le comunicăm cetăţenilor. Ceea ce a insinuat doamna primar se numeşte calomnie’, a mai spus Ciungu.
Oliver Păiuşi a replicat că decizia a fost luată pentru a proteja datele cu caracter personal care apar în numeroase documentaţii de urbanism.
‘În Direcţia de Urbansim, în birourile respective, sunt foarte multe date cu caracter personal. (…) Eu sunt obligat prin atribuţiile pe care le am să iau toate măsurile legale ca să protejez aceste date. Vă rog să mă credeţi că nu este nimic tendenţios în ceea ce vă spun aici. Este doar o rugăminte pe care v-o adresez: în Direcţia de Urbanism, vă rog să veniţi la mine cu orice solicitare – biroul meu este deschis şi vă trimit orice informaţie cu respectarea prevederilor GDPR. (…) Orice informaţie pe care o doriţi cu privire la stadiul unei cereri de autorizaţie, de certificat de urbanism mi-o puneţi mie, eu vă răspund, cer şi eu mai departe pe e-mail-ul oficial către aparatul de specialitate’, a explicat Păiuşi.
Cristian Tudose (PSD) a anunţat că nu va respecta prevederile notei interne, apreciind că aceasta constituie o jignire la adresa consilierilor locali.
‘Noi aici suntem trimişi de cetăţeni să le rezolvăm anumite probleme, iar eu spun de pe acum că oricum nu o să respect niciun fel de normă internă, externă, dispoziţie de primar, în condiţiile în care în interesul unui proces al Primăriei Sectorului 1 este nevoie de o informaţie care să se obţină în cel mai scurt timp posibil – cum este vorba de discuţiile care se poartă între Sectorul 1 şi Sectorul 6 cu schimbarea unor bucăţi din teritoriul Sectorului 1, între care intră şi groapa de gunoi, lucruri care nu sunt aduse la cunoştinţa publicului. (…) Consider o jignire adusă tuturor consilierilor această notă internă, inclusiv prin faptul că nu am fost informaţi de existenţa ei – decât am auzit, aşa, pe zvonuri -, drept pentru care îi solicit domnului viceprimar să retragă această notă internă, cu amendamentul că dacă consilierii merg (să ceară informaţii legate de urbanism sau cadastru – n.r.), aparatul să informeze primarul sau viceprimarul, nu avem nimic de ascuns sau nimic împotrivă’, a subliniat el.
Clotilde Armand anunţa pe 8 august, pe Facebook, că a dat o dispoziţie prin care interzice tuturor consilierilor locali să mai intre în birourile funcţionarilor publici de la biroul Urbanism.
‘Veneau pentru a se interesa şi urgenta procedurile pentru emiterea unor avize. Gata! Nu mai merge cu diverse ‘atenţii’. Toţi cetăţenii trebuie să ştie că astfel de practici nu vor mai avea loc. Săptămâna aceasta am detaşat un inspector de la biroul Urbanism care stătea mai mult în parcarea primăriei (unde ‘discuta’ cu cetăţenii) decât să muncească în biroul lui. După detaşarea lui, un alt funcţionar de la Urbanism s-a pensionat subit’, a scris ea.