AcasăStiri generaleCJ Argeş: Respingem cu fermitate informaţiile potrivit cărora dorim desfiinţarea Fanfarei Argeşul

CJ Argeş: Respingem cu fermitate informaţiile potrivit cărora dorim desfiinţarea Fanfarei Argeşul

Consiliul Judeţean (CJ) Argeş a transmis, luni, că respinge informaţiile referitoare la intenţia de a desfiinţa fanfara care funcţionează în cadrul Centrului Cultural Judeţean, precizând că este vorba de schimbarea modului în care vor fi plătiţi instrumentiştii. ‘Respingem cu fermitate informaţiile potrivit cărora dorim desfiinţarea Fanfarei Argeşul. Suntem deschişi dialogului şi identificării soluţiilor de continuare a colaborării, în sensul eficientizării activităţii instituţiilor de cultură şi reducerii cheltuielilor bugetare, într-un an de dificultate financiară, când resursele sunt limitate, iar cheltuielile trebuie gestionate cu maximă responsabilitate. În acest sens, conducerea Consiliului Judeţean Argeş a invitat la discuţii Fanfara Argeşul marţi’, se arată într-un comunicat al CJ Argeş. Conform aceleiaşi surse, Fanfara Argeşul funcţionează, din anul 2017, în cadrul Centrului Cultural Judeţean, în regim de colaborare, după ce anterior şi-a desfăşurat activitatea în cadrul altor instituţii de cultură finanţate în proporţie de peste 90% de la bugetul propriu al CJ Argeş. Din aceeaşi sursă au fost finanţate anual Festivalul Internaţional al Fanfarelor, precum şi participările membrilor Fanfarei Argeşul la numeroase festivaluri în ţară şi străinătate. În prezent, Fanfara Argeşul are 23 de instrumentişti şi un dirijor. Potrivit CJ Argeş, pentru instrumentişti au fost plătite lunar remuneraţii de aproximativ 2.000 de lei net persoană, iar pentru dirijor de 4.230 de lei net, indiferent de numărul evenimentelor la care au participat. ‘Facem precizarea că personalul Fanfarei Argeşul a beneficiat de aceste sume chiar şi în anul 2020, când activitatea artistică a fost în mare parte suspendată din cauza pandemiei COVID-19. Membrii Fanfarei Argeşul sunt în cea mai mare parte pensionari, deci au un venit lunar permanent garantat. În contextul economic actual foarte dificil, Consiliul Judeţean Argeş a solicitat tuturor instituţiilor de cultură din subordinea sa, reducerea cheltuielilor bugetare şi actualizarea contractelor de servicii cu colaboratorii’, se menţionează în comunicat. CJ Argeş precizează că, în cadrul discuţiilor dintre conducerea Centrului Cultural Judeţean şi Fanfara Argeşul, s-a propus remunerarea instrumentiştilor în funcţie de numărul de reprezentaţii lunare şi nu cu o sumă fixă lunară, însă propunerea a fost refuzată. Reacţia CJ Argeş a venit după o serie de postări de pe pagina de Facebook a Fanfarei Argeşului, în care se sugera că după 1 februarie ar putea urma desfiinţarea. ‘Până la 1 februarie 2021, încă …!!! mai putem posta câte o secvenţă muzicală din activitatea/repertoriul Fanfarei ‘Argeşul’ care se doreşte desfiinţată’, se afirma în mesaje.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks