Mănăstirea Sfântul Ilie din satul Şcheia, unul dintre primele locaşuri sfinte ctitorite de Ştefan cel Mare, recent reabilitată şi restaurată, va fi inclusă în circuitul turistic al judeţului, urmând a se declanşa procedura de includere a obiectivului în lista monumentelor UNESCO, a anunţat, miercuri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Niculai Barbă.
‘Concret, am în vedere, în primă fază, includerea mănăstirii în circuitul turistic al judeţului Suceava şi (…) am iniţiat o serie de discuţii în acest sens. Este nevoie de stabilirea unui program de vizitare, de stabilirea unor modalităţi de a oferi informaţii turiştilor. Apoi, evident că primăria va trebui să asigure infrastructura specifică, parcare, indicatoare, la care evident Consiliul Judeţean va contribui cu promovarea, cu includerea Bisericii Sfântul Ilie în rutele turistice de organizare a unor evenimente care să ducă la promovarea acestui monument’, a spus Barbă.
Totodată, Mănăstirea Sfântul Ilie va fi inclusă în programul ‘Pelerin în Bucovina’, CJ Suceava urmând să pregătească un eveniment special cu această ocazie.
‘Prima acţiune concretă pe care o avem în vedere atunci când vorbim despre promovarea Mănăstirii Sfântul Ilie este aceea de a o include în programul ‘Pelerin în Bucovina’ şi avem în vedere organizarea unui eveniment prin care să marcăm acest moment. Acest program cuprinde o serie de trasee în care sunt incluse Mănăstirea Putna, Mănăstirea Hagigadar, Mănăstirea Cacica. Prin urmare, vom organiza până la data de 15 august un eveniment prin care să marcăm includerea Mănăstirii Sfântul Ilie în circuitele turistice ce fac parte din programul ‘Pelerin în Bucovinaá’, a spus Barbă.
El a arătat că, în condiţiile în care lăcaşul de cult este considerat ”sora Mănăstirii Voroneţ”, care se află în patrimoniul mondial UNESCO, s-au declanşat procedurile prin care şi obiectivul din satul Sfântul Ilie, comuna Şcheia, să fie inclus în lista monumentelor UNESCO.
‘Am iniţiat discuţii la Ministerul Culturii şi la instituţiile de resort pentru a începe procedura de includere a Mănăstirii Sfântul Ilie în lista monumentelor UNESCO. Este un proces extrem de lung, de laborios, ce înseamnă în primă fază includerea acestei mănăstiri în lista indicativă de la Ministerul Culturii şi cred că vom găsi şi înţelegere şi deschidere pentru ca această bijuterie ştefaniană să fie inclusă (…) în lista indicativă a Ministerului Culturii. De aici încolo, statul român va trebui să analizeze posibilitatea includerii în patrimoniul mondial UNESCO. Este momentul să includem în patrimoniul UNESCO o serie de alte obiective, de alte monumente care sunt extrem de importante şi care pot fi atractive pentru turişti. Tot ce a construit Ştefan cel Mare şi Sfânt reprezintă un magnet pentru turişti. Noi avem datoria, obligaţia să valorificăm aceste bijuterii’, a declarat vicepreşedintele CJ Suceava.