Decizia Comisiei Europene din decembrie 2006 de instituire a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), prin care sunt monitorizate progresele înregistrate în domeniul Justiţiei, are ‘caracter obligatoriu în toate elementele sale’ pentru România, care trebuie să ţină seama în mod corespunzător de recomandările CE, a decis, marţi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
CJUE a analizat şase sesizări formulate de instanţele române, în cadrul unor litigii între persoane juridice, respectiv asociaţii ale magistraţilor, sau persoane fizice, pe de o parte, şi autorităţi sau instituţii, precum Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.
În sesizările respective se reclamau modificările aduse Legilor Justiţiei în perioada guvernării PSD din 2017 – 2019 cu privire la înfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, interimatul la şefia Inspecţiei Judiciare, răspunderea materială a magistraţilor pentru erorile judiciare.
Conform CJUE, litigiile principale se înscriu în contextul unei reforme de anvergură în domeniul Justiţiei şi al luptei împotriva corupţiei din România, reformă care face obiectul unei monitorizări la nivelul Uniunii Europene din anul 2007, în temeiul MCV, instituit prin Decizia 2006/928 cu ocazia aderării României la UE.
În contextul negocierilor în vederea aderării sale la UE, România a adoptat în cursul anului 2004 trei legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, în scopul ameliorării independenţei şi a eficienţei Justiţiei.
În cursul anilor 2017 – 2019, acestor acte normative le-au fost aduse modificări prin legi şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.
Reclamanţii din litigiile principale contestă compatibilitatea cu dreptul UE a unora dintre aceste modificări legislative.
‘În susţinerea acţiunilor formulate, aceştia fac referire la anumite avize şi rapoarte întocmite de Comisia Europeană privind progresele înregistrate de România în temeiul MCV, care, în opinia acestora, critică dispoziţiile adoptate de România în cursul anilor 2017 – 2019 din perspectiva cerinţelor de eficacitate a luptei împotriva corupţiei şi de garantare a independenţei puterii judecătoreşti. În acest cadru, instanţele de trimitere ridică problema naturii şi a efectelor juridice ale MCV, precum şi a sferei de aplicare a rapoartelor întocmite de Comisie în temeiul acestuia. Potrivit acestor instanţe, conţinutul, natura juridică şi întinderea temporală a mecanismului menţionat ar trebui considerate ca fiind circumscrise Tratatului de aderare, iar cerinţele formulate în aceste rapoarte ar trebui să aibă caracter obligatoriu pentru România. În această privinţă, totuşi, instanţele respective menţionează o jurisprudenţă naţională potrivit căreia dreptul Uniunii nu ar prevala asupra ordinii constituţionale române, iar Decizia 2006/928 nu ar putea constitui o normă de referinţă în cadrul unui control de constituţionalitate, întrucât această decizie a fost adoptată anterior aderării României la Uniune, iar problema dacă conţinutul, caracterul şi întinderea temporală ale acesteia intră în domeniul de aplicare al Tratatului de aderare nu a făcut obiectul niciunei interpretări a Curţii’, menţionează CJUE.
Curtea de Justiţie a UE, întrunită în Marea Cameră, a constatat că Decizia 2006/928 şi rapoartele întocmite de Comisie pe baza acestei decizii constituie acte adoptate de o instituţie a Uniunii care pot fi supuse unei interpretări în temeiul articolului 267 TFUE.
În continuare, CJUE statuează că decizia menţionată intră, în ceea ce priveşte natura sa juridică, conţinutul său şi efectele sale în timp, în domeniul de aplicare a Tratatului de aderare, întrucât constituie o măsură adoptată în temeiul actului de aderare care este obligatorie pentru România de la data integrării în UE.
‘În ceea ce priveşte efectele juridice ale Deciziei 2006/928, Curtea constată că aceasta are caracter obligatoriu în toate elementele sale pentru România de la data aderării sale la Uniune şi o obligă să atingă obiectivele de referinţă, de asemenea obligatorii, care figurează în anexa la aceasta.
Obiectivele respective, definite ca urmare a deficienţelor constatate de Comisie înainte de aderarea României la Uniune, urmăresc, printre altele, să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept. România are astfel obligaţia de a lua măsurile adecvate în vederea realizării obiectivelor menţionate şi de a se abţine să pună în aplicare orice măsură care riscă să compromită atingerea aceloraşi obiective. În ceea ce priveşte efectele juridice ale rapoartelor întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, Curtea precizează că acestea formulează cerinţe în privinţa României şi adresează ‘recomandări statului membru menţionat în vederea atingerii obiectivelor de referinţă. În conformitate cu principiul cooperării loiale, România trebuie să ţină seama în mod corespunzător de cerinţele şi de recomandările menţionate şi trebuie să se abţină să adopte sau să menţină în vigoare în domeniile acoperite de obiectivele de referinţă, măsuri care ar risca să compromită rezultatul pe care îl prevăd aceleaşi cerinţe şi recomandări’, se arată în decizia CJUE.
