Clădirea Parlamentului va fi iluminată pe 25 martie cu drapelul Greciei, cu prilejul Zilei Naţionale a acestei ţări.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat o propunere în acest sens a Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
‘Anul acesta, poporul grec sărbătoreşte 200 de ani de la izbucnirea Revoluţiei de la 1821, evenimentul cel mai important din istoria greacă modernă, care a dus la crearea statului naţional grec. Această sărbătoare a elenismului de pretutindeni este un moment prielnic pentru popoarele grec şi român de a reflecta asupra legăturilor durabile dintre cele două state, asupra prieteniei care a ghidat parcursul celor două ţări de-a lungul istoriei. În acest context, vă rugăm să aveţi amabilitatea şi să permiteţi Uniunii Elene din România ca, în ziua de 25 martie 2021, clădirea Parlamentului României să fie iluminată cu steagul Greciei sau în culorile alb-albastru ale acestuia’, se arată în solicitare.
Toate cheltuielile vor fi asigurate din fondurile Uniunii Elene din România.