Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis, marţi, că instanţa a constatat suspendate de drept efectele raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) prin care a fost declarată în stare de incompatibilitate.
Ea a precizat, conform unui comunicat transmis AGERPRES de autoritatea locală, că, în dosarul care are ca obiect anularea raportului de evaluare al ANI aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la primul termen de judecată de luni a fost depusă o cerere completatoare din partea apărătorului său ales.
Potrivit lui Armand, faţă de această cerere, ANI a invocat excepţia tardivităţii, care a fost respinsă de completul de judecată.
În acest context, instanţa a dispus amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen, pe 8 mai, pentru ca ANI să depună întâmpinare, a explicat primarul Sectorului 1.
‘De asemenea, instanţa a constatat suspendate de drept efectele raportului de evaluare, astfel încât susţinerile suplimentare referitoare la suspendare nu mai prezentau interes în cauză. (…) Efectele actului administrativ, care a fost contestat în instanţă, sunt suspendate în acest moment’, a adăugat Clotilde Armand.