AcasăStiri generaleClotilde Armand: Pieţele din Sectorul 1 intră într-un program de salubrizare şi...

Clotilde Armand: Pieţele din Sectorul 1 intră într-un program de salubrizare şi igienizare

Pieţele din Sectorul 1 intră într-un program de salubrizare şi igienizare, pentru ca producătorii şi comercianţii să-şi vândă marfa în condiţii civilizate şi de siguranţă sanitară, a declarat vineri primarul Clotilde Armand.

‘Primul spaţiu în care administraţia locală a Sectorului 1 a finalizat deja lucrările de curăţenie generală este Piaţa Matache. Hala de aici nu a mai fost inclusă într-un astfel de proces de igienizare de câţiva ani, iar în prezent le oferă, atât vânzătorilor, cât şi cumpărătorilor, condiţii civilizate. Acţiunea de salubrizare şi igienizare va continua şi în celelalte pieţe administrate de Primăria Sectorului 1: Piaţa Domenii, Piaţa 1 Mai, Piaţa Aurel Vlaicu, Piaţa Aviaţiei, Piaţa Dorobanţi, Piaţa Amzei, Piaţa Mureş şi Piaţa Pajura’, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Potrivit acesteia, producătorii şi comercianţii care doresc să închirieze o tarabă pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier, precum şi cei care doresc să închirieze spaţii comerciale în incinta pieţelor trebuie să se adreseze Primăriei Sectorului 1.

Clotilde Armand a spus că, după finalizarea curăţeniei generale, pieţele din Sectorul 1 vor oferi condiţii sigure de desfacere, iar tarabele vor fi închiriate corect şi transparent.

Conform acesteia, cererile pentru închirierea spaţiilor comerciale din incinta pieţelor administrate de către Primăria Sectorului 1 se depun la Direcţia Generală de Administraţie Publică – Serviciul Administrativ. Pentru spaţiile comerciale libere se vor organiza licitaţii.

Solicitările pentru închirierea tarabelor şi suprafeţelor de teren pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier din incinta pieţelor administrate de către Primăria Sectorului 1 se depun la Direcţia Generală de Administraţie Publică – Serviciul Autorizaţii de Funcţionare şi Servicii Publice, a menţionat Clotilde Armand.

Cererile pentru prelungirea contractelor de închiriere şi a convenţiilor comerciale se depun la Direcţia Generală de Administraţie Publică – Serviciul Autorizaţii de Funcţionare şi Servicii Publice. Solicitările pentru închirierea tarabelor şi a suprafeţelor de teren pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier trebuie depuse cu 30 zile înainte de data de începere a activităţii în piaţă, iar cererile de prelungire a contractelor de închiriere şi convenţiilor contractuale, trebuie depuse cu cel puţin 30 zile înainte de data expirării contractului de închiriere/convenţiei contractuale, a spus Clotilde Armand.

Ea a adăugat că în pieţele din Sectorul 1 plata serviciilor (închiriere tarabă, spaţiu comercial, teren) se efectuează: prin ordin de plată în contul RO56TREZ701502205X022016, deschis la Trezoreria Operativă Sector 1 Bucureşti; cu card bancar aparţinând utilizatorului, la terminalele (POS-uri) puse la dispoziţia administratorilor de piaţă (nu sunt acceptate plăţi cu cardul decât de la titularul dreptului de închiriere); cu numerar la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks