AcasăStiri generaleCluburi din municipiul Suceava amendate cu 100.000 lei fiecare şi activitatea suspendată...

Cluburi din municipiul Suceava amendate cu 100.000 lei fiecare şi activitatea suspendată pentru 60 de zile

Două cluburi din municipiul Suceava au fost sancţionate cu câte 100.000 de lei fiecare şi au activitatea suspendată pentru 60 de zile, din cauza unor nereguli constatate de pompieri, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit sursei citate, în urma unor controale inopinate la cluburile respective au fost identificate în interiorul acestora mai multe persoane decât capacitatea maximă admisă a unităţilor respective. La unul dintre cluburi, au fost găsite în interior 690 de persoane, cu 90 peste limita autorizată, iar la celălalt au fost numărate 245 de persoane, deşi autorizaţia prevedea un număr maxim de 149 de persoane.

‘În zilele de 10 noiembrie şi 1 decembrie a.c., în urma activităţilor efectuate la două cluburi din municipiul Suceava, au fost constatate mai multe nereguli. Astfel, în data de 10 noiembrie au fost identificate în interiorul obiectivului, prin numărare, peste 690 de persoane, depăşindu-se numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentaţiei tehnice care a stat la baza eliberării autorizaţiei de securitate la incendiu, în care sunt prevăzute doar 600 de persoane. De asemenea, în data de 1 decembrie, au fost identificate în interiorul obiectivului, prin numărare, 245 de persoane, depăşindu-se, astfel, numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentaţiei tehnice care a stat la baza eliberării autorizaţiei de securitate la incendiu, în care sunt prevăzute doar 149 de persoane’, precizează ISU.

Pompierii menţionează că în aceste cazuri a fost aplicată, pentru fiecare agent economic, o sancţiune contravenţională cu amendă în cuantum de 100.000 lei şi sancţiunea complementară de oprire a activităţii şi de sigilare a spaţiilor respective, pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice.

La cele două cluburi au mai fost descoperite câteva nereguli de natură tehnică, printre care nefuncţionarea tuturor lămpilor din componenţa instalaţiei de securitate la evacuare, blocarea/îngustarea căilor de evacuare şi acoperirea acestora cu elemente decorative-draperii, îngreunarea accesului la un hidrant interior de incendiu, pe calea de evacuare erau amplasate obiecte care puteau împiedica evacuarea, dar şi scări de pe căile de evacuare placate cu material combustibil sau instalaţia electrică exploatată cu defecţiuni şi improvizaţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks