Un număr 17 formaţii de jazz din 10 ţări se vor reuni, începând de vineri, pe scena din Parcul Central din Cluj-Napoca, pentru finala concursului internaţional din cadrul Jazz in the Park Competition, au anunţat, luni, organizatorii.
‘Cea mai ambiţioasă ediţie a Jazz in the Park Competition are loc în acest weekend (30 iunie – 2 iulie), în Cluj-Napoca. 17 formaţii de jazz, din 212 aplicante, au ajuns în finala concursului internaţional şi sunt pregătite să cucerească publicul. Evenimentul revine după trei ani de pauză şi aduce la Cluj artişti din: România, Franţa, Ungaria, Israel, Belgia, Lituania, Polonia, Croaţia, Olanda şi Japonia. Pe lângă finalişti, în fiecare seară, pe scena principală vor urca artişti renumiţi, invitaţi speciali ai evenimentului: Shay Hazan, Mădălina Pavăl Orchestra şi Takuya Kuroda, celebrul trompetist japonez care va cânta pentru prima dată în România. Atmosfera pe timp de zi va fi completată de DJ-ii de la VRTW, o prezenţă constantă în ultimii ani, la festival. Intrarea este liberă, iar locaţia, una de suflet: Parcul Central, locul în care, în urmă cu zece ani, a debutat primul eveniment Jazz in the Park’, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.
Câştigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunţaţi duminică, la ora 21,30, pe scena principală. Trupele care vor cuceri juriul şi se vor clasa pe primele două locuri vor câştiga un contract plătit pentru a concerta la festivalul Jazz in the Park, în 1-3 septembrie 2023.
Finaliştii vor primi puncte pentru: calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacţiunea cu publicul, respectarea timpilor alocaţi şi originalitatea muzicii de un juriu format din Horea Marc – muzician şi stage manager Jazz in the Park; Teodor Pop – muzician în trupa Jazzybit; Denes Pecsi-Szabo – manager artistic (HU); Laura Orian – muzician şi organizator de evenimente.
‘Mi se pare minunat că weekendul acesta, centrul Clujului va găzdui un concurs de jazz. Suntem onoraţi să facem astfel de proiecte şi bucuroşi că oraşul ne susţine, de la autorităţi până la publicul aşteptat să participe. Vor fi trei zile în care celebrăm talentul şi ne arătăm împreună suportul acelora care au nevoie de încurajarea noastră. Vor fi trei zile în care tot ce contează este muzica. Vor fi trei zile de normalitate în care ne adunăm împreună şi toată lumea e binevenită. Cu sinceritate, suntem mai entuziasmaţi să facem acest eveniment decât orice concert mare şi asta vrem să ne definească pe viitor, anume dorinţa de a fi un suport pentru alţii, mai mult decât puterea financiară sau grandoarea’, declară, conform comunicatului, fondatorul Jazz in the Park, Alin Vaida.
Premiile Jazz in the Park Competition 2023 sunt următoarele – Premiul 1 de 5.000 euro şi invitaţia de a susţine un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023; Premiul 2 de 3.000 euro şi invitaţia de a susţine un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023; Premiul 3 de 1.000 euro; Premiul pentru cea mai valoroasă compoziţie se ridică 1.000 euro; Patru menţiuni pentru cei mai buni muzicieni a câte 500 euro.
‘Jazz in the Park Competition va transforma Parcul Central din Cluj-Napoca într-un loc plin de energie şi ritm. Pe lângă concerte, vor fi pregătite o sumedenie de activităţi interesante şi zone de relaxare pentru toţi cei care vor ajunge în weekend în parc. Music Lounge – În spatele clădirii Casino se vor întâmpla lucruri interesante. Într-un spaţiu special amenajat, pe timp de zi, vor avea loc evenimente şi ateliere pentru copii. În a doua parte a zilei, doritorii vor putea să ia lecţii de muzică – un ‘maraton’ de iniţiere la chitară, pian şi tobe, iar cei care vor să încerce experienţa în echipă sau în cuplu, se pot înscrie la lecţii în duet. Înscrierile se vor face la faţa locului, în limita locurilor disponibile. Seara, Music Lounge va găzdui Jam Sessions cu trupele din concurs’, se mai arată în comunicat.