AcasăStiri generaleCluj: 91 de elevi şi cadre didactice, depistaţi cu COVID-19

Cluj: 91 de elevi şi cadre didactice, depistaţi cu COVID-19

În judeţul Cluj sunt confirmaţi cu COVID-19, în prezent, 74 de elevi din 41 de unităţi de învăţământ, precum şi 17 cadre didactice de la 15 unităţi de învăţământ, potrivit unei informări a prefectului Mircea Abrudean. Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, 288 de unităţi de învăţământ preuniversitar clujean sunt în scenariul 1 (participarea zilnică faţă în faţă a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ), 125 de unităţi de învăţământ sunt în scenariul 2, iar 10 de unităţi de învăţământ preuniversitar sunt în scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi a elevilor la activităţi/lecţii online). Pe de altă parte, conform informării de marţi a prefectului Mircea Abrudean, în ultimele 24 de ore, 85 persoane au fost confirmate cu COVID-19 în judeţul Cluj, iar 32 de persoane sunt în ATI, dintr-un total de 369 de pacienţi internaţi. Pe secţiile ATI clujene există 35 de locuri, dintre care 32 sunt ocupate. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks